Am cunoscut pe cineva care, apropo de cronicuţele mele, mi-a declarat: "Te-am ascultat şi mi-am spus: oh, va să zică aşa stau lucrurile!", un soi de comentariu ironic la comentariile mele. Dintre toate lucrurile, cel mai departe de mintea mea este să vă explic lucruri pe care deja le ştiţi. Nici nu mi-aş propune vreodată să vă explic lucruri pe care vi le-aţi lămurit singuri, cu excepţia cazurilor în care nu aş şti că le-aţi lămurit, ceea ce cu siguranţă nu am cum să ştiu. Este foarte posibil să mă învîrt, ca un peşte de acvariu, într-un vas plin de evidenţe. Ca mai toţi oamenii, îmi iau şi eu ştirile de la TV şi din lucruri pe care le prind din zbor. Gîndurile mi le iau însă din altă parte - dintr-un soi de compost fertil în care se amestecă părinţi, cărţi, prieteni şi închipuiri. Şi mai vorbesc şi cu spiritele, una-ntr-una.

Presupun că oamenii vor de la vocile publice două lucruri: să afle ceva ce nu ştiu şi să li se confirme ceva ce ştiu deja. Eu nu fac nici unul din aceste două lucruri sau, cel puţin, nu asta urmăresc. Ceea ce îmi doresc este fie să vă spun ceva ce ştiaţi, dar aţi uitat, fie să vă fac să vă daţi seama că există lucruri pe care credeaţi că le ştiţi, dar de care habar nu aveţi, pentru că nu v-aţi gîndit niciodată la ele. Şi uneori vreau doar să vă scot din minţi în faţa nedreptăţii şi să vă împing pe stradă, la luptă. Gîndirea multora vine din acelaşi loc din care vine şi a mea şi dacă din toată această chestie un gînd uimitor ţîşneşte printre cerberii neautorizaţi, asta e ca un fel de Surprize, surprize al minţii; să ne bucurăm, deci, de cele neaşteptate. Lucrul acesta i se întîmplă - îmi place să cred - oricărui adult, aşa că sper să nu-l ascundeţi. Treaba mea este să nu ţin ascuns nici un gînd care merge împotriva curentului, dar dacă din cînd în cînd cîte un astfel de gînd potrivnic sună a predică, să fiu iertat. Doar că mie mi se pă