Isi mai aminteste careva de Kentul din vitrina? Nu demult am vazut cu mirare o tanara in aceeasi situatie de obiect al dorintelor obscure, mici, cu miza nula la scara istorica. Dar era fericita: avea masina si un iepuras cu muschi. In ciuda asteptarilor sale, pentru iepuras ea era accesoriul, nu masina! El avea masina pentru ca ii era indispensabila, iar la masina asezonase un accesoriu feminin!
Bine, in istorie asta s-a mai intalnit, uneori mai grotesc decat se poate inchipui astazi. Semnificatia obiectelor in viata particulara s-a schimbat in functie de tipul de prestigiu consumat. De pilda, biblioteca nu mai reprezinta simbolul original, al retragerii in lumea cartilor deoarece, majoritatea bibliotecilor au doar functia de simplu mobilier pastrator de bibelouri si in cazul mai fericit, casete video sau DVD-uri.
In urma cu 150 de ani radvanele si butcile orientale, greoaie, dar rezistente erau foarte bune pentru strazile pline de hartoape din Bucuresti. Curand locul lor a fost luat de echipaje suple si elegante, prea fragile si teribil de scumpe pentru aceleasi strazi pline de hartoape. Trasurile nu mai aveau neaparat un scop utilitar, ci unul particularizant: aratarea de sine sau o perpetua confruntare pentru cel mai luxos echipaj. La putina vreme au aparut automobilele din import, iar in mai putin de zece ani competitia a inceput sa se manifeste prin noul obiect. Rolul dorintelor obscure prin obiect a fost atat de puternic in societatea romaneasca, incat afirmatia britanicului Wilkinson de la 1843 este cat se poate de contemporana: "In Valahia, multe femei tinere desi nu au ce manca acasa viseaza palate si catifea". Unele, ce-i drept, reusesc sa atinga acest vis insa doar ca un amagitor accesoriu al visului: bibelou miscator imbracat in catifea printr-un palat unde mai apar si alte bibelouri de gen.
Revenind la kentul din vitrina anilor '80,
