Cu noul său volum, Marius Ianuş iese din underground, adică dintr-o subterană din care-şi făcuse mediu de viaţă şi manifest literar, subsol ori canal labirintic pe sub piramida puterii politice, economice şi sociale. Ştrumfii afară din fabrică! are, în pofida titlului simpatic, un aer trist. E limpede, pentru oricine îi întoarce paginile, că încă tânărul autor încheie aici un capitol important al experienţelor sale artistic-existenţiale. Turbulentul, iconoclastul, anarhistul Marius Ianuş rămâne în volumele anterioare: Manifest anarhist şi alte fracturi (2000) şi Ursul din containăr - un film cu mine (2002). Cel de faţă îl arată într-un format nou, respectabil, cu versuri bune şi câteva texte citabile în întregime - dar diminuat, diluat, eviscerat poetic. Aceasta să însemne că odată extrasă atitudinea, din poemele lui Ianuş nu mai rămâne mare lucru?

Să nu ne grăbim; ar fi prea simplu să fie aşa, ar fi o condiţionare cvasi-mecanică. Să fac şi eu - în paralel cu autorul - o recapitulare, un bilanţ critic. În sinusoida versurilor sale, pragul cel mai înalt, ca şi cel mai de jos, erau atinse într-un acelaşi elan contestatar, al poeziei cu mesaj social. Eul devenea un receptacol al suferinţei colective, iar indiferenţa factorilor de putere îl urca pe revoltatul poet pe un piedestal al geniului neînţeles şi batjocorit. Abia posteritatea urma să-i facă dreptate. Deocamdată, adevărul umbla cu capul spart, iar artistul îşi unea huiduielile şi blestemele cu ale aurolacilor Tranziţiei. Atitudinea aceasta era la fel de bine marcată în poeziile de mare ori îndoielnic efect. Cele dintâi o expuneau amestecată cu obsesiile intime ale creatorului, urcând împreună cu ele din subconştient. Celelalte o declamau retoric, utilizând aluzii străvezii şi făcând jocuri de cuvinte puerile, cu numele unor vedete ale zilei. Prin urmare, nu gesticulaţia anti reprezintă cheia evoluţiei/ invol