V-aţi gîndit vreodată că, într-o bună dimineaţă, după ce v-aţi întins dezmierdător şi aţi concluzionat, demn, că vă aflaţi în armonie cu sinele puteţi să descoperiţi, aşa, pur şi simplu, în aburii cafelei obişnuite, că ceva nu mai e la locul lui? Sufletul, mîna, amintirile, iubirile, prezentul, poveştile sau mai ştiu eu ce? Că au dispărut în cel mai misterios chip cu putinţă şi umblă cu neruşinare, hai-hui prin lume, în văzul şi spre curiozitatea dezmăţată a tuturor? Numai aşa, pipăind această experienţă fabuloasă şi, într-un fel, devastatoare, putem să ne închipuim ce a fost pe bietul Covaliov cînd şi-a pipăit faţa. Numai aşa l-am putea înţelege, cît de cît, pe maiorul Platon Cuzmici Covaliov de pe strada Sadovaia din Sankt Petersburg şi întîmplarea lui neobişnuit de ciudată care a început în dimineaţa zilei de 25 martie, după ce s-a trezit destul de dimineaţă şi a făcut din buze "brrr", cum face mereu cînd se deşteaptă din somn, fără să ştie nici el de ce. În acea dimineaţă, în locul nasului, Covaliov văzu în oglindă o suprafaţă netedă, netedă. Neverosimil de netedă. Se îmbrăcă degrabă şi fugi glonţ la şeful Poliţiei.

O poveste întreagă, halucinantă a tulburat timp de treisprezece zile viaţa lui Covaliov, a bărbierului Ivan Iacovlevici, bănuit că ar fi putut să-i reteze nasul maiorului printr-un gest absolut necugetat, a Alexandrei Grigorievna, învinuită că ar fi făcut niscavai vrăjitorii ca să-l silească pe maiorul astfel desfigurat să se căsătorească cu fiică-sa şi, în general, toată rînduiala unui oraş la locul lui. Doamne Dumnezeule, cine să-şi fi vîrît coada - era să zic nasuî - în toată tărăşenia asta? Cînd să zic, satana!, mi-am amintit ce am citit cîndva în România literară. O scriere care m-a urmărit obsesiv, o vreme, îndelung, tot aşa cum Covaliov şi-a urmărit Nasul ba la Catedrala Maicii Domnului din Cazan, ba pe Nevski Prospekt, unde se plimba exa