Există - puţini, dar există - autori care nu se supun regulei generale a "conului de umbră", a traversării deşertului plictiselii şi indiferenţei - Jules Michelet (în august bicentenarul naşterii sale) este unul dintre ei; rău spus, pentru că el nu poate fi numărat aşa, printre "alţii", oricât de puţini.
EExistă autori care nu pot fi încadraţi unui gen, unei categorii anume - cum să-l numeşti pe el istoric, doar istoric ? el care a scris despre toate, o carte despre păsări, una despre insecte, alta despre marinari, un tratat despre specificul, despre "eternul" feminin - şi care înainte de toate este un mare scriitor, egalul lui Montaigne, al lui Rabelais, al lui Balzac ca expert al condiţiei umane şi al artei de a scrie. Istoric, desigur, dar unul care a deşteptat în Roland Barthes - autorul unui Michelet par lui-meme - plăcerea de a citi...
Carte de tinereţe a criticului francez şi una care a rămas, dintre toate cele scrise de el, cea preferată, cea mai aproape de inima sa, căci iată au şi criticii literari o inimă...
Mai există şi autori care se adresează deopotrivă minţii şi afectelor, curiozităţii intelectuale şi dorinţei - fizice - de "participare", cu siguranţă că Michelet este unul dintre ei...
Există şi autori, ca el, pe care dacă-i citeşti în întregime, sau aproape, neglijând mai tot restul, te poţi socoti, doar limitându-te la asta, un om destul de învăţat... Lecţii de istorie în a sa Histoire de France şi în atâtea altele - şi în absolut egală măsură lecţii privind viaţa, inclusiv cea "intimă".
Michelet, cel născut la Paris cu exact două sute de ani în urmă într-o familie de oameni săraci - tatăl, lucrător tipograf, încarcerat pentru "datorii" - are o viziune tragică asupra existenţei, a istoriei, ca şir de mizerii, de orori, de figuri şi evenimente sinistre, cum e orice istorie, străveche, veche, nouă, contemporană nu ma