Pare greu de crezut, dar romanul Sabia lui Mihai reprezintă volumul de debut în proză al Stelei Gheţie. Din scurta notă bio-bibliografică de la începutul cărţii mai aflăm că autoarea a mai publicat (doar) un volum de versuri, Pădurea tăcută (Editura Rosmarin, 1998) şi că este autoarea mai multor traduceri din limba engleză. De altfel, între 1985 şi 1996 Stela Gheţie a locuit în Statele Unite. Pe coperta prezentului volum atrag atenţia, în mod surprinzător, date fiind firavele antecedente literare ale autoarei, recomandările mai mult decât flatante făcute la adresa ei de două dintre numele foarte grele ale literaturii contemporane: Lawrence Durell şi Raymond Federman. Am făcut această succintă trecere în revistă a principalelor repere bio-bibliografice ale Stelei Gheţie dintr-un motiv cât se poate de simplu: scrisul său nu prea seamănă cu nimic din ce am citit până acum în literatura română. Nici o legătură cu ego-proza celor mai mulţi dintre tinerii autori de azi, dar nici prea multe puncte comune cu textualismul generaţiei '80, la modă în anii formării sale intelectuale. Deceniul american şi cursurile cu Federman şi-au spus cuvântul şi scrisul de azi al Stelei Gheţie este un soi de proteism postmodern, un taifun epic devastator care a smuls de la sol şi învârte în aer prezentul şi rădăcinile istorice, faptul divers şi marea credinţă, marea înţelepicune şi limbajul dezarticulat, poezia, proza critica literară, filosofia şi gazetăria, limbajul ştirilor de televiziune, viaţa şi artefactul, oameni reali şi eroi fictivi, raţionalul şi iraţionalul, limbajul oamenilor şi cel al păsărilor şi animalelor. Viteza este ameţitoare, contururile se amestecă în permanenţă, niciodată nu eşti sigur de ceea ce vezi, raţionalul şi analiza nu pot străbate, tot ce îţi rămâne de făcut este să priveşti fascinat potopul, să îl aştepţi să treacă şi apoi să te freci la ochi şi să te întrebi n