Este interesant ca, desi Ana Maria Sandu si-a facut ucenicia literara in cenaclul pastorit de Mircea Cartarescu (care, de altfel, ii si prefateaza noul volum), textele sale continua mai degraba maniera Simonei Popescu. De pilda, Din amintirile unui Chelbasan (2003) este o carte nici prea-prea, nici foarte-foarte, care mizeaza pe procedeele clasice ale "simonologiei" (polifonie, epic neprocesat, minimalism, infantilizare, corporalitate. ..).
Cel putin in prima instanta, aceasta e si formula din romanul Fata din casa vagon*: o multime de voci cand certarete, cand tandre, o puzderie de evenimente mici si mari, o epica ratacita in descriere si o filtrare senzoriala a lumii, care secreteaza o identitate mai degraba corporala decat reflexiva. Din aceeasi sursa vine si modelul "matriosca", ce ordoneaza narativa cartii. E vorba, mai exact, de vietile a trei femei (Viorica, Ileana si Ina - bunica, mama si fiica), intre traiectoriile carora exista o serie de asemanari care indica perpetuarea aceluiasi tipar existential. Tot trei sunt si partile romanului, in miezul caruia se afla, asa cum era de asteptat, Ileana: ca fetita timida, rusinata de betiile tatalui si traumatizata apoi de moartea acestuia - in prima parte; ca sotie a lui Stefan, un cartofor cu "darul suptului" si cu accese de furie - in capitolul secund; ca adolescenta apatica, nevoita sa suporte un chiuretaj care-i extirpa nu doar fetusul, ci si dorinta de a trai - in secventa finala.
Dar, dincolo de aceasta compartimentare, relatarile diverselor naratoare (Ina, Ileana, Viorica, Duduta...) amesteca doua feluri de evocari, turnate in stil indirect liber. Le voi numi, intr-un limbaj aproximativ, "feminisme" si "minimalisme".
"Feminismele" constituie, de fapt, coloana vertebrala a romanului. Suplinind naratiunea, ele au un rol multiplu: ajuta cititorul sa reconstituie conflictul absent, motiv
