Episodul 13. O lume mai buna
Lumea o cunostea de "nebuna de Mimi Broscarescu". Dar Mimi nu era chiar nebuna, ea fusese telefonista. Poate de aceea oamenii nu-i spuneau Mimi nebuna, asa cum ii spuneau Jeni nebuna celei ce intra din institutie in institutie, din scoala-n scoala, din gradinita-n gradinita intreband daca a sosit cecul; nici Sorin nebunul precum celui, care canta, dansa si spunea poezii in centrul orasului; nici Bardacu' nebunul ca si celui despre care se spune ca fusese aviator si-si omorase parintii cu toporul.
Oamenii ii spuneau doar "nebuna de Mimi Broscarescu". Pentru cei patruzeci de ani ai sai, Mimi era foarte frumoasa. Ochi albastri ca de papusa, obraji de portelan, o gura plina expresiva si o dantura de-a dreptul perfecta. Daca n-ar fi fost acea lucire ciudata din privirile ei, cu siguranta multi barbati ar fi intors capul dupa ea. Si poate l-ar fi intors cu tot cu lucire, daca Mimi n-ar fi locuit intr-un micut orasel, unde toata lumea o cunoaste drept nebuna de Mimi Broscarescu.
Mimi umbla curat imbracata, frumos imbracata, cumva artizanal. Artizanal din cauza amalgamului de taieturi si culori, potrivite, dupa mintea ei, in cel mai mic detaliu. Culori si accesorii nebunesc asortate. Daca Mimi ar fi fost artist plastic, lumea s-ar fi uitat muta de admiratie la straiele ei, dar ea fiind doar cine era, oamenii bufneau in ras cand trecea pe strada: "Ia uitati-va cum e imbracata nebuna de Mimi!". Cel mai tare impresiona la Mimi coafura. Mimi arata permanent de parca atunci s-ar fi dat jos de pe scaunul coafezei. Nicio femeie din oras nu avea parul asa frumos aranjat ca Mimi. O coafura in stil frantuzesc, cu colturi frumos si perfect intoarse in dreptul urechilor, cu un volum maiestuos deasupra capului, bine retezat la ceafa. Nicio suvita nu statea si nu cadea aiurea. Cum reusea sa cutreiere bezmetica strazile orasului cu acea coafur
