Ieri a fost prima zi în care ciobanii au venit cu miei în pieţele Astra şi Dacia. A mai fost un producător şi marţi, dar cam stingher. Mercurialul a fost deschis atunci cu un preţ de 16,5 lei pe kilogram, dar vânzările au fost aproape de zero, pentru că braşovenii aşteptau să vadă cum „merge piaţa”. Ieri, deşi pieţele erau pline de vânzători, braşovenii nu se arătau prea interesaţi. Unul dintre motive este cu siguranţă preţul. Comercianţii cereau, dimineaţă, 18 lei pe kilogramul de carne de miel şi nu vindeau animalul decât întreg sau la jumătate. După-amiază, observând că clienţii întârzie să apară, preţul a fost scăzut la 17 lei. Nici aşa nu aveau prea mare succes. În aceste condiţii, pentru a nu rămâne cu carnea pe tarabe, vânzătorii vor trebui să scadă preţurile. Este posibil ca sâmbătă preţul cărnii să ajungă la 15 lei pe kilogram sau chiar mai mic. Carnea este ştampilată, semn că mielul a fost sacrificat în centre autorizate. La fel de sigură pentru consum e şi carnea din hipermarket-uri, dar aici, de regulă, mielul e de import. Preţurile afişate sunt de 16,5 – 18 lei pe kilogram.
Tot ieri, reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Braşov au început şi controalele în pieţele agroalimentare. Prima zi de inspecţii nu a adus surprize mari privind calitatea produselor comercializate. „Faţă de anii precedenţi lucrurile stau mai bine. Nu au fost depistate probleme legate de comercializarea cărnii de miel. Am retras de pe piaţă ouă deoarece nu aveau inscripţionat tot setul de informaţii prevăzute de lege”, susţine Dorin Enache, directorul DSV Braşov.
Plin de sancţiuni a fost însă raportul de control al comisiilor mixte care au ieşit pe teren din 26 martie pentru a controla unităţile alimentare, pentru a feri braşovenii de surprizele urâte de Paşti. În nouă zile, inspectorii de la DSV, Protecţia Consumatorului, Autoritatea de Sănătate Publică, Dire