Toate cartile comentate de Miron Tic par impresionante, rascolind sufletul criticului literar asa cum rascoleste o romanta sufletul cuiva dupa un chef.
Miron Tic poate fi considerat inventatorul unui nou gen de critica: critica duioasa. Recenziile din cartea pe care a publicat-o nu demult - Sufletul bolnav de carte, Bucuresti, Ed. Amurg Sentimental, 2006 - sunt expresia unei iubiri romantioase fata de fiecare autor supus atentiei. Despre obscura poeta Valeria Manta Taicutu, Miron Tic scrie impresionat pana la lacrimi: "Poeta trudeste la alcatuirea fiecarui sonet, asa cum randunica isi construieste cuibul, sub o streasina de casa".
In aceeasi stare de spirit este caracterizata cartea unei poete la fel de putin cunoscute, Mariana Sperlea: "Poemul Mariei poarta-n el acea sfanta durere de mama, iar incarcatura sa se bazeaza pe acea acalmie esentiala, pe acel crampei de fragilitate, pus sa sustina o dezamagire" etc.
S-ar putea crede ca sensibilul critic reactioneaza astfel numai cand este vorba de cartile unor doamne si ca isi redobandeste neutralitatea afectiva atunci cand comenteaza cartile unor domni. Dar nu se intampla asa. El se induioseaza, din principiu, ori de cate ori se pronunta asupra textelor unui autor, fie el barbat sau femeie. Scriind despre poeziile lui Ion Machidon, se lanseaza intr-o confesiune sentimentala lacrimogena, dintre acelea care se fac de obicei la un pahar de vin: "Din primele poeme, l-am simtit pe Ion Machidon ca pe un frate fiind si el nascut la sat, din niste parinti tarani cinstiti si omenosi. Mai mult, pentru Ion Machidon satul este cel mai apropiat semn al inimii, iubirea cea mare de care nu se poate vreodata desparti sufleteste. Este mereu cu gandul acolo legat prin mii si mii de fire prin care trece acea boala numita Dor."
Rezultatul acestui mod duios de a comenta cartile il constituie uniformizarea lo
