Ion M. Mihai, autorul volumului de critică literară Lecturi sublimate, apărut la Ed. Dacia din Cluj-Napoca, se pronunţă dezinvolt şi hazardat asupra cărţilor pe care le citeşte. Deşi nu stăpâneşte perfect limba română, dezvoltă o retorică de specialist în domeniu:
"Pentru a preveni orice neînţelegere [...], trebuie să precizăm de la început că nu este vorba de o antologie exhaustivă".
Dar cum ar putea fi exhaustivă o antologie, care prin definiţie este o selecţie?!
Ion M. Mihai practică o superficialitate voioasă în evaluarea textelor. El obişnuieşte să scrie cu aceeaşi consideraţie despre scriitori clasici şi autori obscuri. Între Eminescu şi M. N. Tomi, între Caragiale şi Vasile Dobra nu sunt, din punctul lui de vedere, mari diferenţe de valoare.
M. N. Tomi, un versificator în general neinspirat, este tratat ca un clasic în viaţă:
"Neliniştit de gravele probleme existenţiale actuale din societate, obsedat de propria-i stare fizică ce-l urmăreşte ca o existenţă paralelă, poetul face dese recursuri în sine însuşi, reuşind să creeze stări poetice elevate."
În mod similar, Vasile Dobra, autorul unor impresii de călătorie lipsite de semnificaţie literară, are parte de de o cascadă de caracterizări elogioase:
"Un joc agreabil care place, încântă şi creează satisfacţii psihice majore. Totul e plin de lirism ca un poem romantic medieval." etc.
Găsind satisfacţii psihice majore în lectura unor texte fără valoare, Ion M. Mihai ne provoacă insatisfacţii psihice majore.
*
Volumul de "noeme şi dianoeme" Claunul de neon publicat de Ion Antoniu (la Editura Palimpsest din Bucureşti) reprezintă, în felul lui, o performanţă. Textele din acest volum sunt pline de neologisme răsunătoare, dar nu transmit nici o emoţie. Zdrăngănesc strident, ca nişte tinichele lovite de copii cu piciorul pe o stradă pavată cu piatră