Iubiti Parinti, slujitori ai sfintelor altare,
Iubiti fii si fiice duhovnicesti,
Hristos a inviat!
Pe drept cuvant ziua aceasta a invierii Domnului, atat de dorita de crestinatate, este numita de preainteleptii alcatuitori de cantari bisericesti: "aleasa si sfanta zi, imparateasa si doamna, al praznicelor praznic si sarbatoare a sarbatorilor". Ea intrece in stralucire dumnezeiasca orice alta sarbatoare, prin frumusetea praznuirii si prin bogatia adevarurilor mantuitoare pe care ni le revarsa in suflete. Cerul si pamantul impreuna se bucura astazi, ingerii si oamenii se veselesc pentru ca, sfaramand portile iadului, din mormant a inviat Hristos, si dusmanul cel mai mare al omului, moartea, a fost biruit. Inviind Iisus, "parga celor adormiti" (1 Cor. 15, 20) am primit incredintarea ca si noi, impreuna cu El, vom birui moartea si vom deveni partasi ai vietii celei vesnice si ai imparatiei lui Dumnezeu. Praznicul de astazi al Invierii Domnului ne reveleaza esenta insasi a credintei noastre: nadejdea de a fi impreuna cu Dumnezeu, de a fi partasi vietii Lui celei vesnice. Aceasta ne-o arata Insusi Mantuitorul Hristos, Care la Cina cea de Taina din foisorul mare, asternut de ucenici, dupa ce i-a privit cu duiosie, le-a zis: "Cu dor am dorit sa mananc aceste Pasti cu voi mai inainte ca Eu sa patimesc" (Lc. 22, 15).
Ce inseamna, oare, acest dor al lui Hristos? Oamenii sunt cuprinsi de dor atunci cand simt absenta persoanei dragi, cand traiesc golul lasat in suflet de absenta acesteia, aducand-o insa prin iubire in memorie, facand-o prezenta intr-un anume fel. Dorul exprima nevoia dupa celalalt, dorinta de a petrece timpul impreuna cu cel indragit. Dorul este legat, asadar, de iubirea profunda pentru cineva. Numai in masura in care iubim si simtim lipsa celuilalt, ne este dor de el. Cine nu-l doreste pe celalalt este lipsit de iubir
