Zilele acestea, colindand prin galeriile de arta, am descoperit la Cercul Militar o expozitie de icoane, modesta ca spatiu, dar gingasa si extraordinar de puternica.
Zilele acestea, colindand prin galeriile de arta, am descoperit la Cercul Militar o expozitie de icoane, modesta ca spatiu, dar gingasa si extraordinar de puternica. Iconarul este tanar, are 29 de ani, il cheama Toma Chituc si e nascut la Horezu, in Valcea. Este plastician, produs al Academiei de Belle Arte bucurestene. Si acolo, in expozitie, intre icoanele lui mari, cu stralucirea lor bizantina, dar cu o personalitate si o frumusete aparte, alaturi de tanarul iconar, poate unul dintre cei mai buni din noua generatie, dialogul nostru s-a infiripat de la sine.
"Pictez pentru ca icoanele vor "sa fie",
sa apara, sa se lase intruchipate"
- Cum este sa fii iconar in mileniul Iii, domnule Toma Chituc? Nu e un mestesug anacronic intr-un secol al Internetului?
- Sincer sa va spun, nu stiu exact. N-am termen de comparatie. Nu stiu decat din lecturi, cum era sa fii iconar in veacurile de aur, romanesti si bizantine. Cert este ca imi place ce fac. A fi iconar este ceva normal pentru mine. De mic copil am fost atras de pictura religioasa si de icoane, poate si din cauza ca am crescut foarte aproape de Manastirea Horezu, si i-am simtit iradierea spirituala. De altfel, cand am pornit sa pictez icoane, n-am facut-o din cauza vreunei mode ci, pur si simplu, pentru ca asa am simtit. Am pictat treptat. O vreme nu m-am mai ocupat de icoane, dar apoi am revenit, iar acum le sunt dedicat. Propriu-zis, eu nu sunt un iconar prin definitie. Am terminat Universitatea de Arta la sectia de Arta murala si m-am manifestat si in alte domenii, iar computerul imi e si mie un prieten destul de drag. Numai ca icoana este pentru mine o zona personala, mult mai apropiata. E ceva din suflet, cev
