Prin Comisiile Wiesel si Tismaneanu, Romania s-a angajat intr-o "politica a regretului", care, deocamdata, ramine mai mult politica decit regret sincer Daca ar fi sa facem un bilant provizoriu al receptarii Raportului Comisiei Prezidentiale pentru Condamnarea Dictaturii Comuniste din Romania, am constata ca, cel putin deocamdata, acesta este mai degraba dezamagitor. Publicarea Raportului (deocamdata doar in format electronic) si condamnarea comunismului in Parlament de catre presedintele Romaniei, in baza raportului, nu a produs, la nivelul societatii romanesti, examenele de constiinta pe care demersul le presupunea. Evident, trebuie adaugat repede, realist vorbind, nici nu se puteau intimpla lucruri spectaculoase, iar faptul in sine al condamnarii sistemului criminal dinainte de 1989, dupa multe tergiversari, este deja mare lucru. Insa daca raminem la acest gest formal, cu toata incarcatura sa simbolica, nu va exista o mare diferenta fata de ceea ce s-a intimplat pina acum in materie de decomunizare.

Societatea civila si presa, in cea mai mare parte, au primit bine Raportul Comisiei Tismaneanu. Cu exceptia "Jurnalului National" si mai ales a ziarului "Ziua", presa centrala a reflectat, in general, echilibrat semnificatia momentului si continutul Raportului. Cele doua exceptii au facut o figura trista, lansindu-se in campanii de denigrare demne de "Romania Mare" si "Tricolorul" (care, inutil sa mai spunem, au avut pozitii similare). De ce? Fie din cauza invidiei profesionale a unor diletanti in istorie, precum Ion Cristoiu sau Lavinia Betea, fie mai ales din cauza intereselor politice legate de PSD si PC - in cazul "Jurnalului National" - sau a unei agende anti-intelectualiste extrem de agresive a lui Victor Roncea et co. - in cazul "Ziua". In paranteza fie spus, ziarul "Ziua" inregistreaza un derapaj ingrozitor in ultimii ani, transformindu-se - de fapt, daca