Oamenii de afaceri straini investesc din ce in ce mai mult in sectorul imobiliar romanesc, este concluzia unui studiu realizat de compania de consultanta DTZ Echinox. Desi se construiesc cladiri de birouri peste tot in Bucuresti, suntem in urma celorlalte capitale in privinta suprafetei totale.
La sfarsitul anului trecut, stocul de spatii din categoria A si B depasea 680.000 mp, fata de 2,56 milioane mp in Varsovia si 1,72 milioane mp in Budapesta.
Anul acesta, suprafata totala va creste pana la 930.000 mp, prin inaugurarea unor centre de afaceri ca Dorobanti Office Building, Baneasa Airport Tower, Victoria Park, Baneasa Business&Technology Park si Tower City International.Studiul DTZ Echinox arata ca piata romaneasca a atras in 2006 aproximativ 800 milioane euro - mai ales pe segmentul cladirilor de birouri, iar in 2007 sunt asteptate
tranzactii la un nivel mult mai mare. O buna parte a dezvoltarilor imobiliare se vor face, ca si anul trecut, in afara Bucurestiului. O alta concluzie a studiului citat este ca, in Romania, vor veni fondurile germane si americane de investitii, pe langa cele austriece si britanice, deja existente.
"Interesul investitorilor straini pentru piata imobiliara romaneasca a crescut mai ales ca urmare a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana", explica reprezentantii companiei de consultanta. Din acest punct de vedere, tara noastra este perceputa ca si celelalte tari din Europa Centrala si de Est, mai ales ca afacerile in acest domeniu se fac cu randamente comparabile.
Ne despart insa investitii de ordinul miliardelor de euro, cel putin fata de Polonia, care anul trecut a atras pe aceasta piata peste 4,6 miliarde de euro. "Vedetele" tranzactiilor au fost spatiile comerciale - malluri si hipermarketuri - care si la noi au avut o contributie semnificativa in atragerea investitiilor. @N_P