- Diverse - nr. 68 / 10 Aprilie, 2007 A revenit in paginile presei problema reabilitarii maresalului Ion Antonescu, conducatorul statului roman in framantata perioada istorica 1940 - 1944. Pe la inceputul lui septembrie 1940 a ajuns in satul nostru vestea ca regele Carol al II-lea a parasit Romania cu o depravata, lasand tara, in vremuri de grea cumpana, pe seama printului mostenitor, alaturi de care a ramas si regina-mama Elena. Si oamenii se intrebau daca Mihai I, la varsta pe care o avea, va fi in masura sa conduca tara. S-au resemnat cand au aflat ca alaturi de rege va fi un om de nadejde, un general, Ion Antonescu. Manualele scolare din acea perioada aveau, dupa foaia de titlu, chipul lui Mihai I, apoi al reginei-mame, dupa care, pe cel al maresalului Ion Antonescu - omul in care Romania isi punea nadejdea, apreciat pentru dragostea lui de tara. I se reprosau, intr-un fel, ca nu ia contra-masuri impotriva terorii din Ardealul de Nord, dar se traia cu nadejdea ca Ion Antonescu va gasi calea izbavirii noastre. Aceasta nu putea sa vina insa mai repede decat la sfarsitul razboiului. Soseau cu fiecare saptamana vesti despre barbati cazuti in lupte sau raniti pe front. Sporea numarul vaduvelor si al copiilor orfani. Oamenii se asteptau la vremuri de foamete, ca pamantul era lucrat acum numai de batrani, femei si copii. Intr-o zi a anului 1943 am fost trimis la Primaria din Silivasul de Campie, la care fusesem arondati, dupa un bon de macinis. Angajatul primariei, care mi-a dat hartia, m-a intrebat ce si cat vom duce la moara, cati copii suntem si daca avem ce manca. Apoi mi-a dat un bilet pe care era trecuta, nu mai stiu acum, ce cantitate de grau si de porumb, pentru care trebuia sa platim o suma modesta. Parintilor nu le-a venit sa creada ca, in situatia grea in care se afla tara, se mai poate preocupa cineva de familiile numeroase si cu pamant putin. Oamenii aveau