Sînt chel, burtos, urât, nu am un job ca lumea, cîştig infinit de puţin şi trăiesc cu părinţii. Spune şi fă exact pe dos faţă de cum ai proceda în mod normal. Aceasta este o filozofie pe care o descoperă la un moment dat George Constanza în episodul “The Opposite”, din serialul Seinfeld.
Cum s-a ajuns aici? Jerry o rezumă cel mai bine. Parafrazez: George, toată viaţa ai făcut numai tîmpenii, nimeni nu te suportă, ai sărit din eşec în eşec, poate singura soluţie de reuşită care ţi-a mai rămas este aceea de a spune exact opusul a ceea ce gîndeşti.
Un incredibil rezumat, demn de antologia gîndirii secolului XX. Într-un excelent articol din Financial Times, Michael Fullilove, un editorialist de seama, extinde această conduită a lui George la întreaga politică a lui George Bush. Ceva de genul: nu au arme de distrugere în masă? le găsim noi! nu mai avem bani să ţinem trupele? ok, măriţi efectivele! şi tot aşa, o serie întreagă de gîndire care se opune bunului simţ şi chiar instinctului de conservare.
Tot meditînd la această profundă ipostază a gîndirii moderne emisă de cheliosul burtos din Seinfeld am găsit şi un răspuns posibil pentru toţi cei care se întreabă de ce ţin intelectualii (mă rog, o parte ceva mai vizibilă a lor), cu Traian Băsescu.
După filozofia “opusului”, există multă iubire pentru Băsescu şi pentru că el poate să facă ceea ce un intelectual nu poate. Să pună cu botul pe labe un Voiculescu, de exemplu. Să-l facă să schelălăie pe Gigi Becali, să domine tot felul de mîrlani din spaţiul public românesc. Băsescu ştie o limbă pe care n-o cunosc intelectualii fraieri care-şi distrug simţul comunicării prin biblioteci. E o limbă a dominaţiei de cartier, o limbă a junglei pe care intelectulii şi-ar dori foarte mult s-o cunoască. Dorinţa de “complet opus faţă de ce pot fi ei înşişi” îi apropie de Băsescu. Îi înţeleg perfect. Oricît de educa
