În perioada 12-15 aprilie 2007, hotelul Continental va fi gazda unei Conferinţe de Morfologie: Memodic-Metode moderne în diagnostic şi cercetare, imunohistochimie, biologie moleculară şi controlul calităţii. Organizatorii-UMF Târgu-Mureş şi Fundaţia Studium, susţin că această conferinţă este destinată tuturor celor care se ocupă de morfologie normală sau patologică macro- sau microscopică şi sunt interesaţi de îmbunătăţirea procesului de diagnostic sau folosirea unor metode mai puţin uzuale în cercetare. Organizatorii doresc să ofere o posibilitate de afirmare şi personalului tehnic prin iniţierea şi dezvoltarea unui modul de formare. Conferinţa este rezultatul unui proiect câştigat prin Competiţie CEEX, având ca şi scop integrarea României în cercetarea europeană, găsirea a noi teme de cercetare şi formarea de consorţii cu ţările membre UE, în vederea aplicării la noi proiecte PC7. Invitaţii care vor participa vor fi atât străini-Danemarca, Marea Britanie, Anglia, Austria, Budapesta, cât şi autohtoni-Carmen Ardeleanu, INC Victor Babeş, Gheorhe Benga, UMF Cluj Napoca, Laurenţiu Mogoanţă, UMF Craiova, Ioana Neagoe, Institutul Oncologic I.Chiricuta, Cluj Napoca, Marius Raica, UMF Timişoara, Simona Tănasă. După congres, participanţii interesaţi vor putea lua parte la o excursie la Băile Sărate Bazna. (I.O.)
În perioada 12-15 aprilie 2007, hotelul Continental va fi gazda unei Conferinţe de Morfologie: Memodic-Metode moderne în diagnostic şi cercetare, imunohistochimie, biologie moleculară şi controlul calităţii. Organizatorii-UMF Târgu-Mureş şi Fundaţia Studium, susţin că această conferinţă este destinată tuturor celor care se ocupă de morfologie normală sau patologică macro- sau microscopică şi sunt interesaţi de îmbunătăţirea procesului de diagnostic sau folosirea unor metode mai puţin uzuale în cercetare. Organizatorii doresc să ofere o posibilitate de afirm