Scepticismul Standard&Poor's fata de capacitatea Romaniei de a continua reformele, deslusit la Bucuresti in functie de interesele politice conjuncturale, este un mesaj discret de ingrijorare transmis de mediile economice si politice occidentale.

Statutul de partener nu inseamna ca angajamentele sunt facultative ori ca Romania are libertatea de a raspunde pentru comportamentul sau politic cu specificul national „asa suntem noi”.

Ereditatea, daco-romana sau comunisto-balcanica, nu poate fi o scuza nici pentru retragerea peste noapte a soldatilor romani din Irak, nici pentru mutilarea Agentiei Nationale de Integritate si nici pentru suspendarea din functie a sefului statului fara motive legale.

Comportamentul conflictual al presedintelui, ambitia personala a premierului de a-i aduce pe ostasi acasa pana la Craciun sau pudoarea parlamentarilor in privinta bogatiei private nu sunt argumente convingatoare pentru a justifica ce se petrece in Romania.

Nu intamplator primele critici formulate apasat la adresa Romaniei s-au auzit odata cu investirea celui de-al doilea cabinet Tariceanu si cu inaintarea in procedura de schimbare a presedintelui. Ambasadorul SUA la Bucuresti, Nicholas Taubman, atent pana acum la mediul civic si de afaceri, si-a intors - de doua ori intr-o saptamana - privirea ingrijorata asupra evolutiilor politice.

La fel si presa germana influenta: ziarul conservator german „Die Welt” nota ca „noii aliante (PNL-UDMR tolerata de PSD) ii lipseste complet viziunea politica postaderare, unii ministri admitandu-si inca inainte de a-si prelua functia competenta limitata”.

Iar cotidianul „Sueddeutsche Zeitung” a insistat asupra eventualitatii ca prerogativele sefului statului sa fie preluate de „Nicolae Vacaroiu, un presedinte al Senatului care reprezinta aripa comunista a PSD, nutrind simpa