Planurile de dezvoltare a retailului românesc presupun angajarea, în următorii ani, a 35.000 de oameni. Misiune extrem de dificilă, în condiţiile în care concurenţa creşte, forţa de muncă este deficitară, iar fluctuaţia angajaţilor este tot mai puternică. Românii adoră să meargă la cumpărături. Nu fac economii, nu se gândesc la pensii şi nici la asigurări. Doar cumpără. Lucru de care profită din plin reţelele de magazine de mari dimensiuni, indiferent că sunt hi
Planurile de dezvoltare a retailului românesc presupun angajarea, în următorii ani, a 35.000 de oameni. Misiune extrem de dificilă, în condiţiile în care concurenţa creşte, forţa de muncă este deficitară, iar fluctuaţia angajaţilor este tot mai puternică.
Românii adoră să meargă la cumpărături. Nu fac economii, nu se gândesc la pensii şi nici la asigurări. Doar cumpără. Lucru de care profită din plin reţelele de magazine de mari dimensiuni, indiferent că sunt hipermarketuri, discounteri sau cash&carry.
Cifrele sunt impresionante, iar planurile de afaceri ale jucătorilor din domeniu vorbesc de la sine: în maximum şapte ani, se vor deschide peste 350 de unităţi, în care se vor investi 1,5 miliarde de euro şi care vor crea peste 35.000 de locuri de muncă. Cifrele ar putea fi însă mult mai mari, din moment ce multe companii se feresc să-şi dezvăluie planurile pe termen lung, făcând publice doar informaţiile legate de următorii doi-trei ani. Chiar şi aşa, cifrele de afaceri de un miliard de euro mai au de aşteptat doi ani. Metro, avantajat poate şi de faptul că a fost primul intrat pe piaţă (urmat abia cinci ani mai târziu de Carrefour) a atins în 2004 pragul miliardului de euro, un record în retailul românesc. Uitându-ne la rezultatele financiare înregistrate la finalul lui 2006 de ceilalţi jucători, argintul se îndreaptă spre a