Suspendarea temporara a operatiunilor politice de Paste s-a incheiat. Daca partidele antiprezidentiale s-au abtinut tactic de la demonstratii de forta electorala - si pentru ca nu prea au ce arata, si pentru ca tocmai reusisera o incheiere a unei operatiuni de repozitionare parlamentara -, Traian Basescu a luat pulsul "tarii".
Initiativa sa de contraatac a mutat confruntarea din perimetrul strimt si controlat al Parlamentului inspre societate. Asa ca fiecare tabara si-a examinat fortele. Batalia politica nu s-a terminat. Si va continua pina cind societatea va iesi din hibernare. Caci lupta dintre Basescu si Tariceanu nu e decit un miraj. Virful aisbergului poate fi observat de toti. Numai cine nu vrea nu il vede.
Iar cei mai multi ii intuiesc dimensiunea. Acum, ca a fost localizat, ar trebui sa fie mai usor. Iar din intreaga afacere cistigatoare nu poate fi decit Romania.
Dar de unde toata aceasta tevatura care pare sa ii copleseasca pe romani, pina intr-acolo incit se declara - a cita oara? - dezgustati de politica? Dezgustul de politica e un fel de monument national. Rare au fost ocaziile in care politica sa fi avut ceva ecou la stramosii nostri.
Intelepciunea populara punea politica in afara cadrului vietii cotidiene: cind „schimbarea domnilor“ insemna „bucuria nebunilor“, iar „capul plecat“ nu cadea sub lovitura necrutatoare a sabiei, nu prea mai era loc si pentru discutarea sau pentru rezolvarea treburilor comunitatii. Pericolul era, si pentru multi mai este, prea mare.
Asa ca din politica a mai ramas, eventual, abilitatea de a te descurca. De a supravietui. Iar din confruntarea institutionala dintre gruparile care isi disputa pozitia dominanta la sfirsitul tranzitiei nu mai ramine decit umbra certei dintre persoane aparent ireconciliabile. Si cum, pentru deliciul publicului, mai sint introduse si ceva
