Cotidianul "Adevărul" se va relansa, la începutul lunii mai, într-un format compact, va avea un număr mai mare de pagini, va fi în întregime color şi va publica o ediţie de duminică adresată familiei, a declarat miercuri, pentru NewsIn, directorul editorial al publicaţiei, Adrian Halpert.
Directorul editorial a adăugat că "Adevărul" va fi modernizat din toate punctele de vedere. "Vom schimba grafica, modul de construire a paginii, dar şi fonturile. Ziarul va apărea într-un număr de pagini sensibil mai mare, full color (în întregime color – n.red.)", a mai declarat, pentru NewsIn, directorul editorial Adrian Halpert.
El a mai spus că aceste modificări nu vor viza şi conţinutul editorial al cotidianului. "'Adevărul' rămâne ziar de referinţă", a declarat directorul editorial.
Agenţia de publicitate full-service GMP a fost desemnată, la începutul lunii martie, să se ocupe de relansarea cotidianului "Adevărul". "Campania media se va desfăşura pe radio, TV, outdoor şi print şi va fi una mai lungă, nu doar de câteva săptămâni", a mai declarat directorul editorial.
"Adevărul" a avut în perioada iulie – decembrie 2006 un tiraj mediu de peste 5,2 milioane de exemplare, din care a vândut peste 3,7 milioane de exemplare, potrivit site-ului Biroului Român de Audit al Tirajelor (BRAT).
Cotidianul "Adevărul" este editat de Adevărul Holding, trust controlat de Rompetrol Olanda. Trustul mai deţine cotidianul "Click" şi grupul de presă Satiricon, care editează publicaţiile "Dilema veche", "Dilemateca" şi "Aspirina".
Cotidianul "Adevărul" se va relansa, la începutul lunii mai, într-un format compact, va avea un număr mai mare de pagini, va fi în întregime color şi va publica o ediţie de duminică adresată familiei, a declarat miercuri, pentru NewsIn, directorul editorial al publicaţiei, Adrian Halpert.
Directorul editorial a adăugat că "Adev