Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stoicikov, noul antrenor al Celtei Vigo!

Publicat in Adevarul, miercuri 11 aprilie 2007 ·

Fundaşul roman al echipei de fotbal Celta Vigo, Gabriel Tamaş, s-a ales cu un antrenor de coşmar. Conform televiziunii catalane TV3, citată de cotidianul "Sport", temperamentalul Hristo Fundaşul roman al echipei de fotbal Celta Vigo, Gabriel Tamaş, s-a ales cu un antrenor de coşmar. Conform televiziunii catalane TV3, citată de cotidianul "Sport", temperamentalul Hristo Stoicikov a renunţat la postul de selecţioner al Bulgariei şi a fost numit antrenor al echipei din Vigo. "Deşi toată lumea se aştepta ca Sergio Kresici să fie înlocuitorul lui Vasquez, Stoicikov este alesul. Bulgarul va merge astăzi (n.r. - ieri) la Vigo pentru a fi prezentat", susţine Sport. "Din câte am auzit, Stoicikov a semnat cu Celta. Sigur o să aflu mâine, când merg la antrenament. Nu pot spune nimic despre el în acest moment, sper să mă înţelegeţi", ne-a declarat fundaşul Celtei, Gabriel Tamaş. Aflată pe locul 18 în Primera Division, Celta s-a despărţit de antrenorul Fernando Vasquez după înfrângerea de duminică, 2-4 cu Recreativo Huelva. Instalat la naţionala Bulgariei în 2004, Hristo Stoicikov se află în conflict cu şefii federaţiei de la Sofia şi cu o parte din jucători. Fostul Balon de Aur chiar ameninţase cu demisia după remiza cu Albania, scor 0-0. În acest moment, Bulgaria ocupă locul trei în grupa G a preliminariilor pentru Euro 2008, la 2 puncte în urma României şi 5 în urma Olandei, care are un meci în plus. Presa de la sud de Dunăre a scris săptămâna trecută că Stoicikov ar putea fi înlocuit la cârma naţionalei Bulgariei cu fostul antrenor al lui Bayern Munchen, Felix Magath.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 58 minute
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum 52 minute
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°