Mai multi sateni din comuna ieseana Movileni au castigat la Tribunalul Iasi dreptul de a intra in posesia unei cladiri in care-si desfasoara activitatea o gradinita. Dumitru Radauceanu, Constantin Radauceanu, Alexandru Radauceanu, Ana Maria Grigorescu, Vasile Centea, Valerian Gheorghiu, Teodor Gheorghiu si Vladimir Gheorghiu au sustinut in fata judecatorilor ca sunt mostenitorii unui teren intravilan de 8.169 metri patrati si ai unui imobil. Numai ca, in prezent, in imobilul revendicat functioneaza o gradinita. Judecatorii de la Tribunal au decis restituirea in natura a imobilului in care functioneaza gradinita si a terenului aferent.
S-a ajuns in instanta dupa ce primarul din comuna Movileni a refuzat sa acorde acea cladire si despagubirile cerute de mostenitori. Astfel, satenii au atacat decizia primarului si a comisiei locale de fond funciar prin care nu le-a fost recunoscut dreptul de mostenitori. "In ceea ce priveste existenta imobilului, pe acel teren, inca din anul 1950, putem face dovada prin actul de donatie partiala facuta de catre defunctul Dumitru Fetcu, ai carui mostenitori suntem. Prin acesta, el precizeaza expres ca isi pastreaza in proprietate casa de locuit, impreuna cu un hectar loc arabil. Practic, aceasta preluare a constructiei de catre stat s-a facut fara titlu, in mod abuziv", au precizat mostenitorii in cererea de chemare in judecata. De asemenea, satenii au precizat in fata judecatorilor ca vor accepta ca imobilul sa fie folosit in continuare in scopul educarii copiilor, in cazul in care vor ajunge la o intelegere cu primarul. Peste toate acestea, trebuie precizat ca mai multe cladiri care se aflau pe acel teren au fost demolate.
Mai multi sateni din comuna ieseana Movileni au castigat la Tribunalul Iasi dreptul de a intra in posesia unei cladiri in care-si desfasoara activitatea o gradinita. Dumit