- Diverse - nr. 69 / 11 Aprilie, 2007 Am indragit animalele de cand ma stiu. Si sunt convins ca ele nu pot avea, niciodata, rautatea oamenilor. Fiu de tarani fiind, le-am cunoscut bine comportamentul, le-am simtit atasamentul total si dragostea neconditionata. M-am aplecat, nu o data, prin gravitatea aceasta a atator probleme zilnice, si asupra vietii fiintelor nevinovate de langa noi, din lumea celor care nu cuvanta, considerand ca si ele au rostul lor, esential uneori, in existenta noastra. Mai zilele trecute am asistat la una dintre intamplarile mai rar intalnite, pline de invataminte. La o ora de varf pentru circulatia rutiera, pe drumul de centura din spatele blocurilor situate pe strada Petru Dobra mergea o catelusa cu doi pui. Unul alb, celalalt negru, schiopatand. Ea - slaba, puii - la fel. Au plecat la drum, impinsi de foame, parca intr-un gest sinucigas. Acolo, tocmai in inima drumului de centura, cu cea mai intensa circulatie la acea ora a zilei, parca isi asteptau sfarsitul! In astfel de circumstante se verifica omul. Unii soferi, mai milosi, opreau si-i fereau. Altii treceau cu viteza maxima, netinand cont de fiintele care parca nici nu se mai fereau sa nu fie strivite sub roti. Nu-i interesau cele trei fapturi nevinovate. O intamplare cu invatamintele ei, plecand, de ce nu, si de la versurile lui Vasile Militaru: "Cu bucata mea de paine,/Am hranit un om si-un caine,/Cainele ma recunoaste,/Omul nu ma mai cunoaste". Animalutele astea sunt prietenii omului. Ai nostri, deci. Sa invatam sa iubim animalele. Sa le aparam. Si asa ne-a batut Dumnezeu destul in cei 17 ani postdecembristi! Ele sa ne fie echilibru si mangaiere, atunci cand singuratatea si disperarea ne apasa, iar in jur nu mai avem niciun sprijin. Ele au mai ramas singurii prieteni ai unor batrani, ai copiilor bolnavi, ai multora dintre noi, aflati in suferinta. Conform unui sondaj, 50% dintre rom