Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceasul-simbol din centrul istoric s-a oprit după 98 de ani

Publicat in Adevarul, miercuri 11 aprilie 2007 ·

Ceasul metalic construit în stil baroc, în anul 1909, şi amplasat în centrul istoric al municipiului Brăila s-a oprit ieri, după aproape o sută de ani de funcţionare. "Ceasul este o Ceasul metalic construit în stil baroc, în anul 1909, şi amplasat în centrul istoric al municipiului Brăila s-a oprit ieri, după aproape o sută de ani de funcţionare. "Ceasul este o bijuterie din metal turnat şi sudat, fiind o piesă în stil baroc pentru decorarea parcurilor. Astfel de ceasuri există în oraşe europene care se respectă şi reprezintă semne ale racordării vieţii la pulsul timpului, al modei în domeniul amenajării parcurilor, grădinilor şi pieţelor publice. Ceasul arăta că Brăila acelor timpuri era prezentă european, nu numai economic, prin Bursa de Cereale, dar şi arhitectonic. Faptul că s-a oprit acum poate fi un semn că Brăila nu mai este ceea ce a fost atunci", ne-a declarat ieri arhitectul Marcian Roman. În 1833, edilii Brăilei au construit în centrul oraşului o piaţă cu o suprafaţă de 11 hectare pe care au botezat-o "Sfinţii Mihail şi Gavriil", denumire schimbată de comunişti în "Lenin" şi de revoluţionari în "Traian". În 1909, pentru a completa elementele deja existente în piaţă - fântâna arteziană şi monumentul împăratului Traian - a fost adăugat un element spectaculos pentru acea vreme: un ceas cu o înălţime de 10 metri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu se va retrage de la ministerul Transporturilor, fiind mai preocupat de reorganizarea Partidului Social Democrat

Gandul acum o ora
La scurt timp după consultările oficiale de la Palatul Cotroceni, Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, a declarat, marți, că va demisiona din fruntea Ministerului Transporturilor. Sorin Grindeanu a dezvăluit la România TV, în direct, ce a disc

Irina Begu, în turul doi al probei de dublu de la Roland Garros

G4Media acum 3 ore
Perechea Irina Begu/Yanina Wickmayer (România/Belgia) s-a calificat, miercuri, în turul doi al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos -

Cele mai tari pariuri speciale pentru finala Conference League dintre Betis și Chelsea, prezentate în emisiunea Breaking Bets de azi

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
În emisiunea de azi, Dan Bâra a prezentat cotele pentru pariurile speciale privind finala Conference League. Dacă ai ratat transmisiunea live de la ora 13:00, găsești înregistrarea emisiunii pe canalul de YouTube al Gazetei Sporturilor!

Frații Tate, puși sub acuzare pentru viol și zeci de alte infracțiuni în Marea Britanie

HotNews acum 6 ore
Andrew Tate și fratele său, Tristan Tate, au fost puși sub acuzare miercuri, pentru de viol și alte infracțiuni, în Marea Britanie, informează The Telegraph și Sky News. Andrew Tate, în vârstă de 38 de ani, se confruntă cu 10 acuzații, printre care

Explicația lui Gigi Becali pentru absența lui George Simion de la consultările cu Nicușor Dan: „El are o traumă”

HotNews acum 4 ore
Deputatul neafiliat George Becali, ales pe listele AUR, a încercat miercuri seară, la ieșirea de la consultările de la Palatul Cotroceni, să explice refuzul formațiunii conduse de George Simion de a se prezenta la discuțiile organizate de președinte

Trump ezită să impună noi sancțiuni Rusiei: „Nu vreau să o dau în bară”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat miercuri ezitarea faţă de impunerea de noi sancţiuni Rusiei din cauza războiului din Ucraina, spunând că nu vrea ca sancţiunile să interfereze cu obţinerea unei încetări a focului, informează Reuters,

UPDATE - Rusia propune ca următoarele discuţii cu Ucraina să aibă loc la Istanbul pe 2 iunie

News.ro acum 4 ore
Rusia a propus organizarea următoarei runde de discuţii directe cu Ucraina la Istanbul, pe 2 iunie, în vederea obţinerii unui acord de pace durabil, a declarat miercuri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, informează Reuters şi AFP. Scopul întâl

Marius Tucă Show începe joi, 29 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Dan Vîlceanu, trimis în judecată după agresiunea din Parlament asupra lui Florin Roman

HotNews acum 9 ore
Parchetul General l-a trimis în judecată pe fostul deputat Dan Vîlceanu pentru ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce anul trecut l-a bătut în Parlament pe deputatul PNL Florin Roman, informează Agerpres. În luna

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, anunță eliminarea unuia dintre cei mai importanți lideri Hamas

HotNews acum 8 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri că șeful Hamas din Gaza, Mohammad Sinwar a fost eliminat, transmite Reuters. Mohammad Sinwar a fost ridicat la rangul de lider al grupării militante palestiniene anul trecut, după ce Israelu

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/27°
vin.

14°/17°
sâm.

13°/22°
dum.

14°/26°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/25°
Constanta
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/20°
dum.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/18°
vin.

10°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/26°