Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzările din hipermarketuri au crescut cu peste 50% în preajma Paştelui

Publicat in Adevarul, miercuri 11 aprilie 2007 ·

Apetitul românilor pentru cumpărături impulsionează dezvoltarea accelerată a marilor lanţuri de retail Sărbătorile Pascale au fost un prilej excelent pentru români să mai doboare Apetitul românilor pentru cumpărături impulsionează dezvoltarea accelerată a marilor lanţuri de retail Sărbătorile Pascale au fost un prilej excelent pentru români să mai doboare încă un record în materie de consum. Bilanţurile hipermaketurilor indică creşteri ale vânzărilor în această perioadă a anului cu peste 50% faţă de o perioadă normală, situaţie care o surclasează pe cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut. Apetitul tot mai crescut al românului pentru cumpărături a fost vizibil nu numai în săptămâna premergătoare sărbătorilor, ci chiar şi în a doua zi de Paşte. "Vânzările Carrefour au avansat cu 60%, faţă de o perioadă normală. Dacă e să ne raportăm la perioada similară a anului trecut, avansul este de 15%", a declarat, pentru Adevărul, Andreea Mihai, director de marketing în cadrul companiei. Patru hipermarketuri Careffour România funcţionează în Bucureşti - Orhideea, Militari, Colentina, Băneasa. De asemenea, compania are magazine în Constanţa, Ploieşti şi Braşov. Cu 40% mai mulţi clienţi faţă de o perioadă normală din an Un procent similar de creştere a fost înregistrat şi de hipermaketul Auchan, din cartierul Titan. Potrivit reprezentanţilor companiei, vânzările au avansat în perioada 2-7 aprilie a.c. cu 60%, în comparaţie cu o săptămână normală. "Peste 160.000 de clienţi au trecut prin magazinul Auchan în perioada amintită, cu 40% mai mulţi decât în mod normal", au precizat reprezentanţii Auchan. În acest an, Auchan va deschide alte patru magazine, în zona Berceni din Capitală, Târgu Mureş, Cluj şi Piteşti. Şi pentru Kaufland, vânzările din săptămâna care a precedat Sărbătorile Pascale s-au dublat, la nivel naţional, faţă de cele înregistrate în mod obişnuit, po

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 13 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 10 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 7 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 5 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Cine e Elena Lasconi, noul șef al USR. Drumul de la televiziune către candidatura la prezidențiale

Adevarul acum 13 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR, care a afirmat că își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, și-a inceput cariera în politică în 2019, după 25 de ani de televiziune. Acum, Lasconi este la al doilea mandat de primar în C

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 8 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

1.053 de posturi în Poliţie, scoase la concurs. 453 pentru „civili”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac online,

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°