Raziile numeroase efectuate de Poliţia Comunitară au reuşit să-i mai sperie pe cerşetorii care-şi fac veacul prin Sighişoara.
După ce agenţii i-au adunat de zeci de ori de pe străzi, i-au urcat în tren ori i-au transportat cu autospeciala în localităţile de domiciliu, cerşetorii au ajuns s-o rupă la fugă când zăresc un agent comunitar.
În evidenţele Poliţiei Comunitare Sighişoara figurează la ora actuală 152 de cerşetori, majoritatea copii. În proporţie de 80% sunt aceiaşi de anul trecut.
Numai în zilele de Paşti au fost identificaţi 91 de cerşetori, cei mai mulţi veniţi din Albeşti, Vânători şi Laslea, care au fost transportaţi şi predaţi unităţilor de Poliţie pe raza cărora îşi au reşedinţa.
Acţiunile pentru îndepărtarea cerşetorilor vor continua zilnic, pe tot parcursul anului, a dat asigurări conducerea Poliţiei Comunitare. şi localnicii pot da o mână de ajutor oamenilor legii, refuzând să mai ofere bani cerşetorilor pentru a descuraja practicarea acestei activităţi. (F.C.)
Raziile numeroase efectuate de Poliţia Comunitară au reuşit să-i mai sperie pe cerşetorii care-şi fac veacul prin Sighişoara.
După ce agenţii i-au adunat de zeci de ori de pe străzi, i-au urcat în tren ori i-au transportat cu autospeciala în localităţile de domiciliu, cerşetorii au ajuns s-o rupă la fugă când zăresc un agent comunitar.
În evidenţele Poliţiei Comunitare Sighişoara figurează la ora actuală 152 de cerşetori, majoritatea copii. În proporţie de 80% sunt aceiaşi de anul trecut.
Numai în zilele de Paşti au fost identificaţi 91 de cerşetori, cei mai mulţi veniţi din Albeşti, Vânători şi Laslea, care au fost transportaţi şi predaţi unităţilor de Poliţie pe raza cărora îşi au reşedinţa.
Acţiunile pentru îndepărtarea cerşetorilor vor continua zilnic, pe tot parcursul anului, a dat asigurări conducerea Poliţiei Comunitare. şi local