"Ah, dacă aş mai fi o dată tânăr!" Aud des refrenul ăsta la jucătorii care abia la "bătrâneţe" încep să-şi dea seama ce repede a trecut timpul. Sunt cazuri în care revelaţia ajută. "Ah, dacă aş mai fi o dată tânăr!" Aud des refrenul ăsta la jucătorii care abia la "bătrâneţe" încep să-şi dea seama ce repede a trecut timpul. Sunt cazuri în care revelaţia ajută. Dar ştiu şi mai mulţi care s-au prostit. Cel mai echilibrat om din fotbalul românesc, Dorinel Munteanu, şi-a părăsit echipa pentru o alta, al cărei manager a promis bani (mai) mulţi. Ştiu, Argeşul merita altă soartă. De acolo a curs cu talente non-stop. Dar Munti era sub contract cu CFR-ul. Patronul nu băuse apă după Copos sau după verii Becali. Ce s-a întâmplat în conştiinţa acestui monument al fotbalului românesc nu poate spune nimeni. Cu cât poţi fi ademenit încât să dai cinstea pe ruşine? Argeşul e o echipă condamnată. Primul vinovat e patronul, care, cumpărând un club de mijlocul clasamentului, dar năucit de banii proprii şi neînţelegând nimic, s-a pus pe făcut ordine. Al doilea vinovat e chiar Munti - a uitat ce a ştiut o viaţă întreagă: profesionalism şi cuvânt. Cu ce ochi s-o fi uitând acum la fosta lui echipă care, târâş-grăpiş, se îndreaptă spre Liga Campionilor? Un alt exemplu e Ionel Ganea. Eroul din Carpaţi, cel care, de unul singur, câştigă şi întoarce balanţa jocurilor, a plecat cu mult tam-tam de la Dinamo. Bani (mai) mulţi, veţi zice. Da, dar, transplantat pe solul din Giuleşti, Ganea nu mai e atacantul de coşmar. A rămas vorbăreţul de coşmar, cel care dă cu mucii-n fasole oriunde, oricând. Ganea are 34 de ani şi multă şcoală sau minte n-a avut niciodată. M-aş fi aşteptat ca mintea de pe urmă să se fi întors în capul lui. Nu. Ganea a rămas vorbalagiu, dar nu mai dă goluri. În sfârşit, clientul numărul unu, Gigi Becali. După ce a dat-o-n bară cu Dumnezeu în atâtea partide, era mai cuminte să rămâ