Pavel şi compania au avut noroc la tragerea la sorţi de ieri, urmând să joace în Ţara Soarelui Răsare meciul de menţinere în elita tenisului mondial.
Echipa de Cupa Davis a României va întâlni Japonia în meciul de baraj pentru menţinerea în elita tenisului mondial, de unde tricolorii nu au lipsit în ultimii cinci ani. Tragerea la sorţi de ieri le-a fost favorabilă lui Andrei Pavel şi compania, care au evitat adversari puternici precum Serbia, Marea Britanie sau Elveţia, dar nici confruntarea cu niponii nu poate fi considerată chiar floare la ureche. Meciul se va disputa în Japonia, iar diferenţa de fus orar şi publicul pot fi atuurile gazdelor.
Echipa României se va baza în continuare pe cel mai bun jucător al ei de după Ilie Năstase, Andrei Pavel, antrenorul Florin Segărceanu sperând să conteze şi pe Victor Hănescu, dar într-o formă mult mai bună decât cea pe care o arată bucureşteanul în prezent. Pentru tricolori, confruntarea cu Japonia va fi a unsprezecea întâlnire de baraj pe care o susţin din 1996 încoace.
Năstase şi Segărceanu, mulţumiţi
Tragerea la sorţi de la Londra a mulţumit pe toată lumea, atât Ilie Năstase, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, cât şi Florin Segărceanu, antrenorul echipei, fiind convinşi că tenismenii români nu vor avea probleme în faţa niponilor.
„Este cam departe Japonia, dar cred că este cea mai bună tragere la sorţi pentru noi. Am evitat Elveţia, Serbia, echipe mult mai puternice decât cea a Japoniei. Despre jucătorii japonezi nu ştiu mai nimic, nu ştiu ce valoare au. Nu contează că nu sunt clasaţi în primii două sute de jucători în ierarhia mondială, pot fi buni şi dacă ocupă un loc mai slab în clasament. Va fi un meci deschis“, a afirmat Năstase. Preşedintele FRT a mai menţionat că nu crede că jucătorii români vor avea probleme de acomodare în Ţara Soarelui Răsare, chiar dacă aceştia vor juca