Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suntem abia la inceput

Publicat in Cuvantul Liber, joi 12 aprilie 2007 ·

- Editorial - nr. 70 / 12 Aprilie, 2007 Anul acesta am trait unele dintre cele mai frumoase sarbatori de Pasti. Timpul a fost minunat, iar pe deasupra am avut in dar un decor de primavara splendid, datorat eforturilor institutiilor de resort de sub comanda Prefecturii, de primenire a meleagurilor muresene, oferind acestora chipul sanatos "degresat" de uratenia gunoaielor. Am avut posibilitatea de a traversa in fuga masinii judetul atat in saptamana premergatoare marelui Praznic, cat si imediat dupa, pe trei trasee importante, constatand cu satisfactie ca efortul celor patru echipe mixte de control constituite de catre Institutia Prefectului s-a dovedit foarte util in mobilizarea primariilor pentru curatirea teritoriului de gunoaie si depozitarea lor in locuri mai dosite, dand astfel intregului judet o imagine de prospetime, cu care ne putem intr-adevar mandri. Singura noastra teama este ca aceasta stare de bine va dura putin. Bucuria de a-ti duce viata intr-un spatiu curat si ordonat este extrem de tonifianta si nu are margini pentru omul care se considera civilizat, dar ea poate fi efemera atunci cand are ca sursa de alimentare doar un foc de paie. Pentru ca, asa cum noi, ca indivizi, avem nevoie de igiena zilnica, tot asa si mediul ambiant, de care suntem legati cu mii de fire invizibile, solicita grija noastra permanenta, de zi cu zi. Iar faptul ca astazi am facut curat nu ne scuteste de acest lucru pentru ziua de maine. Am dialogat pe aceasta tema cu o cunostinta proaspat venita din Barcelona in vacanta de Pasti, care vazandu-ma atat de entuziasmat a tinut sa ma aduca putin cu picioarele pe pamant. "Imi pare rau ca am sa va dezamagesc putin, dar in materie de curatenie romanii se misca inca incet, ca sa nu spun prea incet. Eu nu contest succesele de care vorbiti, dar vreau sa va amintesc cum decurge aceasta operatiune, in Spania, tara care a pasit si ea mai tarz

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de vremea rea în aproape toată țara: cod galben și portocaliu de furtuni. HARTĂ

HotNews acum 48 minute
Cea mai mare parte a ţării intră de luni sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Meteorologii prognozează ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În București, vremea va fi căldur

Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor” / Ce spun medicii despre starea sa

News.ro acum 7 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor”, unde a fost internat în 9 mai ca urmare a unei infecţii puternice. Medicii afirmă că evoluţia sa este favorabilă şi că se va interna într-o clinică de recuperare. ”În dimineaţa zilei de

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum 31 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 25 minute
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Grindeanu, despre constructorul podului de la Brăila: Nu cedăm la un asemenea şantaj nejustificat

Mediafax acum 38 minute
„Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%,

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India în ultimele trei zile

Mediafax acum 21 minute
33 de persoane au murit în statul Uttar Pradesh în weekend din cauza căldurii, iar în statul Odisha alte 20 de persoane au murit din cauza caniculei, a declarat un oficial pentru agenţia de ştiri ANI. Multe dintre aceste decese au fost raportate la

Guvernul aprobă joi o hotărâre privind drumul expres Brăila-Focşani

Mediafax acum 38 minute
„Joi va fi aprobată în şedinţa de guvern Hotărârea de Guvern pentru a aprobarea indicatorilor tehnico-economici la drumul expres Brăila Focşani. Este un drum absolut necesar care va face descărcarea de pe toată Moldova pe podul de la Brăila şi va me

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum o ora
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Adrian Mititelu, audiat la DNA în „dosarul Coldea”! Zilele trecute scria: „O să aflați cu toții cum a câștigat MAFIA”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, 56 de ani, finanțatorul , este audiat în aceste momente la DNA, Direcția Națională Anticorupție, în dosarul în care pentru trafic de influență. ar fi cerut 600.000 de euro în numele lui Coldea și Dumbravă, pentru a-l ajuta pe acesta

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°