(dar nu la televizor)
Ediţia din 25 martie a emisiunii Duminica în familie - care, mai nou, se ţine (şi) în oraşele provinciei - a fost dedicată oraşului Rm. Vîlcea, mai exact, personalităţilor şi oamenilor de succes vîlceni. Ideea este salutară cu atît mai mult cu cît, sufocaţi de atîtea vedete confecţionate din rebuturi în studiourile Capitalei, cunoaştem prea puţin oamenii de valoare din oraşele provinciei. Lăudabila iniţiativă poate fi însă compromisă de o proastă sau o mult prea eterogenă selecţie a invitaţilor. Aşa cum a fost cazul emisiunii de la Rm. Vîlcea, cînd, printre invitaţii Mihaelei Rădulescu, s-au numărat următorii: Mircia Gutău, fostul şi actualul primar, arestat anul trecut pentru luare de mită şi eliberarea mai multor certificate de urbanism ilegale, un primar reponsabil de a fi terminat-o cu piaţetele şi cu spaţiile verzi transformînd cochetul oraş într-un parc de super/hipermarket-uri betonate şi îngrădite cu garduri de sîrmă; directorul firmei Setler Mina, cea care deţine mall-ul River Plaza, (1) un mall ridicat în centrul oraşului peste un părculeţ - chiar aşa, ce s-a întîmplat cu statuia de acolo? - şi care, (2) la un control al Primăriei, n-avea cele 200 de locuri de parcare prevăzute în proiect, iar apoi, din cauza unor deficienţe ale contrucţiei, (3) a luat foc, iar altă dată (4) i s-au prăbuşit nişte tavane; Dinu Săraru, scriitorul care, dacă ar avea puţin talent, ar putea fi considerat chiar un scriitor mediocru; cel care a plătit să i se construiască un bust în curtea şcolii din Slătioara (alături de cele ale lui Creangă, Eminescu, Caragiale, Sadoveanu şi, vai!, Adrian Păunescu) şi cel care a împînzit satele judeţului cu sucursale ale falimentarei Bănci a Religiilor, fraierind astfel mii de ţărani încrezători în, pe atunci, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti (aşadar numai lucruri pentru care vîlcenii i-ar putea fi recu