Un film pe afişul căruia întâlnim numele lui Al Pacino stârneşte automat interesul, prezenţa sa putând fi considerată prin ea însăşi o garanţie. Din păcate, această prezenţă este Un film pe afişul căruia întâlnim numele lui Al Pacino stârneşte automat interesul, prezenţa sa putând fi considerată prin ea însăşi o garanţie. Din păcate, această prezenţă este şi unicul motiv pentru care "88 de minute" merită văzut, fără el acest thriller nedeosebindu-se prin nimic de avalanşa producţiilor de serie circumscrise aceluiaşi gen. Chiar dacă îşi depăşeşte net partenerii, ceea ce nici nu este greu, fiind vorba despre actori de mâna a doua, Pacino pare blazat, obosit. Nicicând de la acel dezastru cinematografic numit "Gigli" încoace, unde apărea, într-un rol minor, alături de Jennifer Lopez şi Ben Affleck, prestaţia sa nu a fost mai lipsită ca acum de acel panaş, de acea magică sclipire caracteristică compoziţiilor sale de neuitat din "După-amiază de câine", "Parfum de femeie", "Scarface", "Donnie Brasco", "Neguţătorul din Veneţia"... Să fie de vină scenariştii şi regizorii care nu-i mai oferă partituri pe măsură? Poate. Oricum, în filmul de faţă este un profesor universitar, şef al unei catedre de psihiatrie, colaborator al FBI. În calitatea sa de expert, are un rol capital în condamnarea la moarte a unui presupus asasin în serie, chiar dacă împotriva acestuia dovezile incriminatorii nu erau convingătoare. În ajunul execuţiei este comisă o nouă crimă, care seamănă perfect cu cele atribuite condamnatului, ceea ce ridică semne de întrebare asupra vinovăţiei acestuia, sentinţa putând fi suspendată. În aceste împrejurări, profesorul primeşte pe mobil un misterios avertisment potrivit căruia mai are de trăit 88 de minute. Numărătoarea inversă începe - în acest răstimp, ajutat de fosta sa soţie, de un agent FBI şi de o studentă, eroul încearcă cu disperare să descopere originea amen