Adolescentul român revoltat cultural şi-a asumat în ultimii 15 ani roluri de victimă, erou şi elită, în prima fază din pricina împrejurărilor culturale şi financiare potrivnice, în a doua fază ca opţiune de etos. Indiferent de postură, rockerul a fost mereu măcinat între nevoia de a întoarce spatele şi nevoia de a fi îmbrăţişat, nevoia de a-şi afirma identitatea prin revoltă secesionistă şi nevoia de a-şi servi cu cinste tribul, dogma ori chiar cultul subteran ale vreunei personalităţi întreprinzătoare. În oricare din aceste faze, tînărul luptător are nevoie de altar şi de adăpost în faţa inamicului. Poate fi un castel sau un simplu cort, un Woodstock sau un buncăr. Un loc în care se adună cei asemenea să-şi promoveze divergenţele. În articolul de faţă, Cafeneaua "Umbra de Noapte" din Cluj.

La Cluj, rockerii au fost mai prigoniţi de soartă decît în celelalte centre academice ale ţării. Barul "Gothic", iniţiativă a unui hocheist rus la capăt de carieră, şi-a văzut porţile sfărîmate de invazia otomană a manelelor. Atunci cînd în alte oraşe apăreau primele magazine şi baruri de profil, rockerii clujeni erau în exod, asemenea poporului lui David alungat din Egipt. La ora 10 seara, aşteptam cu mîinile îngheţate să traversăm Marea Roşie cu autobuzul spre un cartier extravilan unde un bar cu probleme de marketing dădea frîu liber desfăşurărilor culturale sectante şi traficului cu alcool evazionist. Noroc cu doamnele rock gătite în negru de bal care salvau imaginea de la aparenţa unei deportări. Am ezitări în a merge cu rememorarea pînă mai timpuriu, cînd un bătrînel din Dîmb ne închiria veranda pentru audiţii Metallica în grup şi judecăţi masonic-cenacliere asupra pericolelor provenind din alianţa capitalismului cu creştinismul. Asta se întîmpla cu mult înainte să ne alăturăm din mers lui Horia Moculescu în lupta împotriva manelelor şi să fim daţi jos din tren, to