Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotelul Steaua din centrul Sighişoarei revine urmaşelor lui Aurel Mosora

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 12 aprilie 2007 ·

Curtea de Apel Timişoara a dat pe 29 martie 2007 o sentinţă irevocabilă la recursul înaintat de urmaşele lui Aurel Mosora, împotriva deciziei civile din iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş. Dispoziţiile sentinţei civile formulate de Curtea de Apel Timişoara obligă societatea care administrează hotelul Steaua "să recunoască urmaşelor lui Aurel Mosora dreptul de proprietate şi să le predea în posesie şi paşnică folosinţă imobilul, inclusiv aranjamentul hotelului"

Elena-Alexandrina Mosora şi Doina Forna, fiicele primului primar român al Sighişoarei Aurel Mosora, au revendicat după 1990 dreptul de proprietate asupra Hotelului "Steaua". Ani la rând a durat procesul pentru repunerea în drepturi a bogatei familii sighişorene prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra hotelului ce a fost locuinţa familiei Mosora până în 1948 când a fost confiscat şi naţionalizat apoi de regimul comunist.

Surorile Mosora au cerut după Revoluţie recunoaşterea dreptului de proprietate asupra hotelului în baza Legii 10. Încă din 1992 au comunicat Ministerului Turismului, Primăriei Sighişoara, SC ROMBURG SA (fostul OJT), conducerii hotelului şi ulterior FPS şi FPP că doresc restituirea în natură a imobilului . În 1998 surorile Mosora au dat în judecată Statul Român, solicitând retrocedarea imobilului. De-atunci şi până acum sentinţele diferitelor instanţe judecătoreşti au fost contradictorii, ajungându-se până la Curtea Supremă de justiţie.

Contactată telefonic după aflarea sentinţei irevocabile dată de Curtea de Apel Timişoara d-na Alexandrina Elena Mosora a precizat că nu a primit încă sentinţa în mână ci i-a fost doar comunicată, subliniind că nu ştie când va avea loc predarea Hotelului Steaua către familia sa, dar că atunci, când se va face , "hotelul va fi dat în administrarea unei persoane competente".

Fostul administrator al Sc Romburg

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 43 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 45 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°