„Sa auzim numai de bine“ - asa isi incheia, ritualic, faimosul jurnalist de la Europa Libera relatarile care au pus pe jar nu regimul comunist, ci pe reprezentantii sai in carne si oase. Dosarele de Securitate ale lui N.C. Munteanu ne fac insa sa auzim si de rau. Mai exact: de(spre) mult rau.
Ideea ca acum nu mai intereseaza pe nimeni ceea ce spune Neculai Constantin Munteanu este cel putin hazardata. Exista, in realitate, mai multe categorii de public-tinta pentru confesiunile explozive, de data recenta, ale celui numit si NCM.
Selectiv, intii, exista un public, inca numeros, format din cei care ii ascultau infrigurati si cu speranta bine camuflata luarile de pozitie de la institutia care a contat mult in descompunerea regimului comunist din Romania, Radio Europa Libera.
Apoi, in oglinda cumva: sint interesati - pentru ca sint direct vizati - cei care se luptau exact cu speranta acelora care voiau ca regimul comunist sa sucombe; sa le spunem direct „securistii“. Mai exista si cei care il stiu pe N.C. Munteanu doar de la PRO TV, ca autor al uneia dintre cele mai savuroase reviste a presei pe care a facut-o vreodata cineva la televiziune.
In fine, trebuie luati in calcul si aceia care, nestiind mai nimic despre NCM, descopera uimiti un personaj despre care se vorbeste, de ceva vreme, foarte mult.
„Jenat, recunosc: viata mea e un roman. N-am sa-l scriu, se scriu destule carti proaste, nu contati pe mine. De povestit, pot povesti.“ Asa si-a inceput domnul Munteanu serialul-confesiune la Europa Libera. In urma cu doua zile, NCM a aparut la televiziune, acolo unde a povestit citeva detalii despre cele doua dosare care vor aparea intr-o carte.
Povestea celor doua dosare va fi exploatata mediatic si intr-un cotidian central, caruia „subiectul“ ei central i-a acordat exclusivitate pina cind cartea v
