Mihaela Stăncescu, vecina mea de la etajul şase, fiica lui nea Stăncescu. Nu, Mihaela nu avea nici o legătură cu mama, nici cu mine, de fapt. Dar locuia lîngă noi. Şi mi-am dat seama că mama nu stabilise, douăzeci de ani, decît o relaţie de bună ziua cu vecina de lîngă uşa ei, mama Mihaelei. Curiozitatea m-a împins să văd ce oameni locuiau lîngă mine.

"Ştii, Genu, eu scriu poezii. Cum am auzit că lucrezi la ziar, poate ele sînt publicabile." Citesc "Meditaţia", dedicată lui tanti Nuţi:

"Cu durere şi cu chin

Împlinim acest destin

Cu bucurie, dar şi cu tristeţe

Aici învăţăm poveţe.

Împlinire şi destin...

Oh! Ce viaţă!

Oh! Ce chin! Dar şi cînd reuşeşti deplin...

Trecem prin această lume,

Să înfăptuim minune,

Către soare să-nălţăm

Spiritul să-l îndreptăm.

Spre lumină, spre căinţă,

Spre adevăr şi umilinţă.

Multe-n lume să lăsăm

Şi altele să reparăm.

De ce oare ne lovim!

Cînd trebui să ne ferim

Altora a face rău

Pe noi să ne vătămăm.

Cum te-ai apucat de poezie?

Deci, de poezii m-am apucat, mă rog, le-am zis... la zilele unor colegi, să scriu pe felicitare, să fie aşa, mai deosebit, să scriu ceva versuri, ceva, despre colege, despre anotimpul în care-şi serbează ziua. Şi pe urmă, în 2000, în ianuarie, m-am gîndit, deci, am o mătuşă la Olteniţa care e singură, i-a murit soţul, şi m-am gîndit la ea şi, gîndindu-mă la ea, am scris o poezie. După aceea am dat titlul şi mi s-a părut... Bine, am mai arătat-o şi-am mai dat-o la colegi şi mi-a zis un preot că i s-a părut cam pesimistă, dar i-am zis că am fost realistă, nu ştiu, cred că merita cum am intitulat-o. Şi aşa, am scris pentru un coleg, pentru altul şi ...mătuşii m-am gîndit să-i fac o bucurie, să-i fie deosebit. Mă gîndeam să-i scriu o felicitare, dar, pînă la urmă, i-am dat-o de un