În cartea sa despre "sincronicitate" (aş propune pentru synchronizität - "concomitenţă"), Jung povesteşte următoarea întîmplare: se află în cabinetul său, aşezat cu spatele spre o fereastră închisă. Stă de vorbă cu o tînără pacientă, care îi povesteşte un vis dintr-o perioadă de criză: se făcea că primeşte în dar un scarabeu de aur. Dintr-o dată, Jung aude un zgomot ciudat, venind dinspre fereastra din spate. Se întoarce, vede cum o insectă se loveşte, zburînd, de geam, deschide geamul şi prinde insecta în palmă, în clipa cînd tocmai intra în cameră. Era cea mai apropiată variantă posibilă a unui scarabeu de aur: cărăbuşul comun (Cetonia aurata) care, contrar obiceiurilor sale, simţise nevoia să pătrundă într-o cameră mai curînd întunecoasă, exact în acel moment special. Jung colecţionează şi alte asemenea fenomene şi încearcă să le găsească o explicaţie. Din punctul lui de vedere, e vorba de o activare spontană a "inconştientului colectiv". Emoţiile puternice (spaimă, suferinţă intensă etc.) au asupra individului efectul unei diminuări a conştienţei ("abaissement du niveau mental"), ceea ce lasă inconştientului un amplu spaţiu de joc, un teren de manifestare practic nelimitat. Inconştientul intră deci în acţiune, recoltează din inventarul său simbolic mesajul potrivit şi găseşte, totodată, modul optim de a exprima acest mesaj. Cărăbuşul, cum ştim, e un simbol regenerativ, o ilustrare clasică a temei renaşterii spirituale. Apariţia lui pe un fundal de criză e, aşadar, explicabilă şi de bun augur.

Se pune, totuşi, întrebarea cum se face trecerea de la nivelul "subtil", al inconştientului, la cel fizic, al manifestării. Cine - sau ce - "lucrează" asupra cărăbuşului X, pentru a-l dirija, în momentul Y, către fereastra Z? Nu poţi decît să postulezi o fermă continuitate de substrat între lumea "spirituală" şi lumea fizică: nimic nu se întîmplă într-una fără ec