Pentru a se asigura ca pana la data de 1 iulie va avea rezerve suficiente, Petrom a incheiat un contract de achizitie biodiesel pe care urmeaza sa-l vanda in amestec cu motorina incepand cu data de 1 iulie 2007, anunta compania prin intermediul unui comunicat. Potrivit acestuia, vanzatorul este Prio Biocombustibil, societate din Grupul portughez Martifer. Prio Biocombustibil va livra, in acest an, catre Petrom o cantitate totala de circa 20.000 de tone de biodiesel, urmand ca in 2008 cantitatea livrata sa creasca pana la 50.000 de tone.
"Peste 8 milioane de euro sunt destinati investitiilor in Arpechim si Petrobrazi, astfel incat sa putem prelua biodieselul in amestec. Vrem sa asiguram clientilor nostri carburanti mai putin poluanti, la fel de performanti, care intrunesc toate normele de calitate si mediu ale Uniunii Europene", a declarat responsabilul cu activitatea de rafinare din cadrul
Comitetului Executiv al Petrom, Jeffrey Rinker. Prio Biocombustibil va inaugura unitatea de producere a biodieselului de la Lehliu Gara, in prima jumatate a acestui an.
"Cu o capacitate industriala de 100.000 de tone ce va fi atinsa inainte de sfarsitul primului semestru al acestui an, Martifer va fi primul producator de biodiesel din Romania.
In urmatorii ani, grupul intentioneaza sa isi dezvolte semnificativ activitatile in Romania in domeniul agriculturii (rapita si floarea soarelui), sa investeasca intr-o noua unitate de extragere a uleiului si sa dubleze capacitatea de productie de biodiesel", a spus directorul general executiv al Martifer Group, Carlos Martins, citat de comunicatul Petrom.
Din iulie 2007, toata motorina comercializata trebuie sa contina 2% biodiesel
Decizia Petrom este o urmare a unei hotarari de guvern ce prevede ca toata motorina care va fi comercializata in Romania dupa data de 1 iulie 2007 va trebui sa