Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pomana miliardului la Regia Apa

Publicat in GAZETA de SUD, joi 12 aprilie 2007 ·

Deşi putea pune în funcţiune cu resurse proprii cele 86 de puţuri de la Marica, o importantă sursă de apă a Craiovei, administratorul sistemului de alimentare a dat lucrarea în valoare de 97.000 de lei altei societăţi.

Responsabili pentru pierderile din reţelele de alimentare cu apă potabilă şi canalizare ale Băniei, cauzate în mare măsură de propria lor incompetenţă, foştii directori ai Regiei Autonome Apa Craiova s-au gândit ca, înainte de a pierde frâiele, în toamna anului 2006, să mai risipească şi la vedere nişte bani din vistieria unităţii. Aşa că au scos la licitaţie lucrările de deznisipare a celor 86 de puţuri de pe fronturile de alimentare cu apă Marica I, Marica II şi Marica Nord, de la Bratovoieşti, contra sumei de 97.000 de lei (970 de milioane de lei vechi), deşi, susţin chiar specialiştii regiei, unitatea avea cu ce să-şi deznisipeze puţurile.

Licitaţia a fost câştigată de Aceti SA Slatina, care, până acum, şi-a respectat contractul cu Regia Autonomă Apa. Actualul director general al Regiei Apa, Constantin Stamatoiu, nu se consideră străin, afirmând că a doua licitaţie - prima fusese anulată în urma contestaţiei unui participant - s-a ţinut sub comanda sa.

„Am aflat că lucrarea putea fi executată de regie abia când am văzut prima dată cum se face deznisiparea unui astfel de puţ. Licitaţia în urma căreia s-a adjudecat lucrarea a avut loc când eu eram, de o lună, director general, în noiembrie 2006. Nu ştiam la acea dată că putem deznisipa noi singuri acele puţuri şi, chiar dacă mi s-ar fi adus la cunoştinţă, nu ştiu dacă mai era timp pentru demersuri în vederea anulării licitaţiei. Procedurile fuseseră iniţiate cu mult timp înainte“, a spus Stamatoiu. Într-adevăr, licitaţia pentru Marica fusese pornită şi derulată, până la anularea din pricina unei contestaţii, sub bagheta directorului general interimar Liviu Ioniţă, actual director teh

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 12 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 13 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 4 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°