Înainte să-şi petreacă Paştele alături de familie (premierul - acasă, preşedintele - în public), protagoniştii telenovelei politice naţionale au mai avut un schimb de replici, introducînd în discuţie un element obsedant al tranziţiei: imaginea României în lume. Premierul i-a solicitat preşedintelui să nu mai facă afirmaţii care ar putea afecta imaginea ţării; preşedintele i-a răspuns să se abţină de la fapte care ar dăuna numitei imagini. Amîndoi au vrut, de fapt, să-şi mai administreze cîte un croşeu verbal; şi amîndoi au fost pe lîngă subiect. Căci răul s-a produs deja. Şi nu e neapărat (sau numai) o problemă de imagine. E adevărat, am ratat iarăşi valorificarea beneficiului de imagine obţinut în urma aderării. Intrarea în UE ne-a făcut, timp de cîteva săptămîni, personaje principale în mass-media europeană; europenii păreau, în general, porniţi să ne considere "de-ai lor", să ne trateze cumsecade, să accepte că, de-acum, sîntem altfel, din moment ce am căpătat statutul de ţară membră a Uniunii Europene. Am scrîntit-o. Am ţinut cu tot dinadinsul să arătăm că, la vîrful politicii, sîntem la fel: incapabili să ne gestionăm problemele, crizele, schimbările.
De-abia de aici începe adevărata problemă. Agenţia Standard & Poorâs ne-a scăzut perspectiva ratingului de ţară, ambasadorul SUA şi ambasadorul Germaniei au avertizat că instabilitatea politică din România creează neîncredere printre investitori, importante ziare occidentale au publicat analize critice asupra situaţiei de la noi, Günter Krichbaum, raportor pentru România în Bundestag, a spus că se aşteaptă ca ţara noastră să se comporte ca un membru al Uniunii Europene, comisarul european Meglena Kuneva şi-a exprimat regretul că Monica Macovei nu mai face parte din guvern. Toate aceste "semnale negative din exterior" (şi multe altele, exprimate public sau pe canalele discrete ale diplomaţiei) nu însea
