Mirela Nemţel, din Buhuşi, a devenit proprietara florăriei "Eden", din Roma Cine spune că româncele din Italia sunt toate "badante" şi "colf" şi că n-au spirit întreprinzător? Mirela Mirela Nemţel, din Buhuşi, a devenit proprietara florăriei "Eden", din Roma Cine spune că româncele din Italia sunt toate "badante" şi "colf" şi că n-au spirit întreprinzător? Mirela Menţel, 33 de ani, de opt ani la Roma, a dovedit că se poate face trecerea de la statutul de menajeră la cel de patroană. A studiat piaţa, s-a zbătut pentru a obţine sprijin de la primăria Romei şi a reuşit să-şi deschidă o florărie numită "Eden". Mirela Nemţel vine din Buhuşi. Acasă a fost vânzătoare. N-a avut legătură cu afacerile, nu a încercat să se "privatizeze", cum se făcea imediat după "90 în România, când apogeul capitalismului era reprezentat la români de deschiderea unui chioşc. Povestea Mirelei este aceeaşi, până la un punct, cu a multora dintre imigranţii români din Italia. La început a venit soţul, care lucrează ca zidar, apoi a venit şi ea, în 1996, dar n-a fost chip să rămână: "Am fost la Milano şase luni, dar n-am găsit nimic de muncă, nici locuinţă, eu am rămas însărcinată, aşa că ne-am întors acasă. Am venit înapoi în 1999 şi am lucrat la Roma, la un hotel, timp de trei ani, până în 2002. După slujba de la hotel, au fost câţiva ani în care am lucrat ca baby-sitter şi făceam curăţenie la ore". Până aici, povestea e una obişnuită. A venit momentul unei decizii importante: "Lucram la ore şi mă săturasem de fugăreală pe autobuze, mergeam din deal în vale, din casă în casă, şi simţeam că nu ajung nicăieri. Am văzut atunci într-un ziar, în <> (ziar de anunţuri din Roma - n.r.), un anunţ dat de Primăria Romei, care punea la dispoziţie finanţări pentru străinii care vor să-şi deschidă activităţi proprii în periferie". Aşa a început totul. Primăria Romei avea la dispoziţie fonduri pentru 30