De acest Paste, cat unii s-au dus la munte sau la mare, eu am descins in trecutul meu recent. Plec la Oxford pentru o vreme si cine stie cand as mai fi ajuns sa imi vizitez trecutul, care e zilnic schimbat de diferiti intreprinzatori care taie copaci, toarna betoane sau pur si simplu isi amintesc lucrurile din ce in ce mai altfel decat au fost. Pe urma, as vrea sa scriu o carte despre el, dat fiind ca din acest voiaj cei care s-au intors nu au povestit niciodata nimic.
Ca student, statul socialist ma trimitea regulat, alaturi de colegii mei, la cules recolta, fie struguri la Cochirleni, fie porumb la Babadag. Cum am supravietuit cu brio, as fi dat poate uitarii aceste amintiri daca in raportul unui inocent cu duhul despre prizonierii CIA maltratati in Romania nu ar fi vorba de cateva cladiri de beton dintr-o locatie suspecta. Raportorul, un baiat politician occidental care nu a mers in viata lui peste viteza legala, nu si-a cumparat niciodata iesirea peste o frontiera periculoasa cu un cartus de tigari, nu a operat niciodata o plaga folosind ca anestezic votca Saniuta, pe scurt, nu are nici cel mai mic habar ce e viata si cu ce se ocupa ea face neverosimila observatie ca aceste mici cladiri de beton, aflate nu departe de un aeroport miliar din Dobrogea, nu au nici o explicatie, sunt o aberatie istorica si arhitectonica, pe scurt, trebuie sa fi stat potentialii teroristi in ele, aspru anchetati de baietii de la CIA, pur si simplu pentru ca altfel nu ne putem imagina la ce serveau.
Am o stire pentru raportorul cu pricina. Eu am stat in cladirile cu pricina, eu si cu inca cateva sute de studenti medicinisti, carati cu un tren tocmai de la Iasi, care facea doua zile pana acolo, fiindca, precum orice tren neinregistrat, statea la toate semnalele pentru a lasa toate celelalte trenuri sa treaca inainte, noi am folosit dormitorul de o suta de paturi cu trei ferestr
