MEHEDINŢI. Societatea comercială Navigaţie Fluvială (NF) Drobeta a investit, în acest an, peste trei milioane de euro, pentru modernizarea a două nave cu o capacitate de 2500 CP fiecare.
Directorul societăţii, Florin Bejenaru, a declarat că banii respectivi au fost asiguraţi printr-un credit de la Banca Mondială, şi au permis dotarea cu echipamente ultramoderne de tracţiune şi navigaţie a celor două împingătoare - Mercur 207 şi Mercur 206, primul dintre acestea intrând în exploatare în această lună. Navele respective au fost recuperate din parcul rece şi transformate. Fiecare dintre ele înlocuieşte activitatea a cel puţin cinci nave obişnuite, care nu au suferit lucrări de modernizare. Prin punerea în funcţiune, în luna mai, şi a împingătorului Mercur 206, parcul naval al NF Drobeta va ajunge la 18 nave propulsate, lucru care va menţine societatea pe primul loc în rândul armatorilor care operează pe Dunăre.