Romgaz intentioneaza sa modernizeze din surse proprii depozitele de gaze pe care le opereaza, refuzand parteneriate in acest sens cu Petrom si Gazprom, a declarat, conform NewsIn, directorul general al Romgaz, Alexa Iakob.
"In urma cu o saptamana, pe 4 aprilie, am discutat cu reprezentantii Petrom despre oportunitatea ca acestia sa participe la modernizarea depozitelor de gaze operate de Romgaz. Nu am fost de acord cu aceasta propunere, intrucat, pentru modernizarea si extinderea acestor depozite, este nevoie de un efort financiar mic, pe care noi il putem sustine din propriile resurse", a spus Iakob.
Potrivit acestuia, Petrom nu a renuntat la ideea de a construi un depozit nou de gaze, in parteneriat cu Romgaz. "Am discutat si despre oportunitatea construirii unui nou depozit, insa reprezentantii Petrom au insistat pe ideea colaborarii pentru modernizarea celor existente", a subliniat directorul general al producatorului de gaze. Iakob a mai spus ca Romgaz nu este de acord nici cu propunerea Gazprom, similara cu cea a companiei Petrom, privind modernizarea depozitelor, din aceleasi considerente. Oficialul Romgaz a precizat ca decizia finala apartine Ministerului Economiei. "Am transmis ministerului, in urma cu trei saptamani, punctul nostru de vedere privind propunerea de parteneriat de la Gazprom, insa, din cauza schimbarilor din ultimele saptamani, nu am avut inca o discutie cu conducerea ministerului. Speram ca in perioada imediat urmatoare sa avem un raspuns de la minister in privinta modului in care se vor extinde depozitele", a adaugat Iakob. Potrivit acestuia, documentul trimis Ministerului Economiei contine si propunerea Romgaz ca ministerul sa finanteze un studiu sumar privind construirea depozitului de gaze de la Roman-Margineni, in judetul Neamt.
Romgaz intentioneaza sa modernizeze din surse proprii depozitele de gaze pe care le opereaz