A avut inca de la inceput avantajul ca nu e om politic. Ca, venind din civilie, nu va avea interesul de a suci gatul le­gilor in favoarea camarazilor de partid, ca nu va da comanda pentru dosarele adversarilor de partid si ca nu va duce mai departe "traditia" ocrotirii co­rup­tiei fara de partid. I s-au pus in fata grajdurile lui Augias peste care fluturau amenintator steguletele rosii aleComisiei Europene si i s-a spus: noi te sprijinim, fa-le sa dispara! Si, in scurt timp, avantajul acestei ministrese de a nu fi om politic, intarit si de fap­tul ca, odata ajunsa la Justitie, chiar a dat semne ca stie ce are de fa­cut (un lucru mai rar pentru ministri) s-a transformat in alibi maxim al guver­nului Tariceanu fata de Bruxelles. Cand steguletele chiar au disparut, avantajul ministresei de a nu fi om politic s-a transformat peste noapte in handicap: nu stie sa negocieze, are o re­latie proasta cu CSM, cu parlamentul si cu Viorica Costiniu, este inca­pa­ta­nata si, in general, dupa indepartarea amenintarii cu clauza de salvgardare, isi cam facuse treaba, putea chiar sa ple­ce. Intre timp, din falnicul copac al coruptiei, au inceput sa cada primele roade: un fost premier, un actual vicepremier, un amic al actualului premier, un sef de consiliu judetean, ceva poli­tisti, ceva judecatori... Comisia Europeana nu pierdea ocazia sa aduca laude si incurajari. Dar in sufletul po­­li­ti­cie­nilor a incoltit mai intai teama si apoi revolta. Semnele ca Justitia ar putea de­veni putere incontrolabila in stat erau de rau augur. Si-au pus mintea la con­tributie si, dupa ce Bruxellesul a ridicat steguletele rosii, au descoperit grozavia: drepturile omului sunt in pericol si chiar incalcate grav de procuro­rii care primisera exagerat de multe atri­butii, incepand astfel sa rascoleasca in intimitatea fetida a clanurilor transpartinice. In paralel cu acest discurs ingrijorat, sustinut si