Exista in spatiul literelor noastre o suma de complicitati, aranjamente si reciprocitati avantajoase, prin care exercitarea spiritului critic este deopotriva mimata si subminata. Pentru un cititor avizat, care cunoaste culisele, o buna parte dintre cronicile, studiile, bursele si premiile recompensand "valoarea" sunt intru totul previzibile; si aceasta fiindca numaram deocamdata relativ putini comentatori care nu se lasa influentati, in optiunile lor, de elemente si aspecte extraestetice.
Unul dintre acestia este Alexandru Musina, membru de frunte al generatiei '80, din care totusi si-a dat acum cativa ani demisia (!), impreuna cu Al. Cistelecan. Scrisorile unui fazan*, cu subtitlul Epistolarul de la Olanesti, reuneste scrisorile deschise trimise de fostul "optzecist" colegului sau de disidenta, precum si unui destinatar la fel de apropiat, criticul Virgil Podoaba. Un poet si doi critici, asadar, un poet care a scris cateva carti de eseuri si care stie sa faca din spatiul epistolei un teren ideal de exprimare. Este drept ca acest epistolar e unul, asa-zicand, unilateral. Criticii nu-i raspund poetului, dupa cum regretatul Lucian Raicu n-a raspuns nici uneia dintre scrisorile inflacarate (stranse si ele, ulterior, intr-un volum) ale lui Emil Brumaru. Dar aceasta aparenta noncomunicare serveste devoalarii emitentului, ca si retoricii sale usor plangarete, de om neinteles si singur, "fazan" captiv intr-o colivie provinciala. Daca ar fi avut feed-back, scrisorile lui Alexandru Musina ar fi fost parte a unui intreg, iar autorul lor - unul dintre conlocutori. Astfel insa, i se da prilejul de a ocupa prim-planul si de a merge pe propriile urme, vorbind numai despre subiectele care-l intereseaza si adancind temele pe care le considera importante.
Volumul este foarte incitant, paginile, excelent scrise, conturand profilul temperamental al autorului si fisa d
