Faptul că Traian Băsescu e izolat, trădat de prieteni, abandonat de clasa politică, dus de nas de serviciile secrete, atacat de oligarhi şi ameninţat de marii corupţi nu înseamnă că el nu are dreptatea de partea lui. Un astfel de raţionament - şi anume, că adevărul nu stă în numărul celor care-l susţin - n-ar trebui să ne fie străin. N-am de gând, Doamne fereşte, să-l înalţ pe actualul şef al statului pe-un piedestal al atotştiinţei şi atotcuprinderii. Dar îţi trebuie o enormă rea-credinţă pentru a respinge - aşa cum face cvasi-totalitatea clasei politice - ideile sale reformiste privind Justiţia, anihilarea corupţiei şi reforma Parlamentului. Am văzut şi citit, în ultima vreme, atâtea ticăloşii, minciuni sfruntate şi încercări de a face din alb negru şi din negru alb, încât îmi dau seama că orice tentativă de a-ţi da cu părerea despre mizeria în care s-a scufundat România e sortită eşecului. Ca la un semnal, oameni care păreau în deplin control asupra propriilor minţi, au apărut desfiguraţi de ură, gata să calce în picioare pe oricine le primejduieşte poziţia şi imaginea. Îmi dau seama, pe zi ce trece, că devine aproape imposibil să mai poţi scrie despre lucrurile în care crezi. Presa e controlată la sânge, iar puţinele publicaţii care s-au sustras, până acum, căluşului manevrat cu violenţă de oligarhi sunt catalogate, cu neruşinare, drept "aservite tiranului". Mi-am dat seama de fragilitatea poziţiei lui Traian Băsescu pe 18 decembrie 2006, când s-a văzut cu ochiul liber că nu se mai bucură de sprijinul nimănui. Gesturile sale despre care - n-am nici un dubiu - se va vorbi cu mult respect în viitor (condamnarea comunismului, sprijinul reformei din Justiţie, transferul arhivelor Securităţii la CNSAS) l-au aruncat, dintr-o dată, în arena unde fiare însetate de sînge sunt pregătite să-l sfâşie. Sunt de acord cu cei care susţin că adevăratele calităţi ale lui Traian Bă