Fara nici o urma de ironie: am auzit ca in sau pe langa Bucuresti ar exista un centru de colectare a textelor ce stau la temelia unora dintre manelele pe care le-am auzit, le auzim si le vom mai auzi multa vreme de-acum inainte. Ca poetul-textier face bani buni din asta si ca, daca pe versurile lui se produce o manea de succes, omul devine automat o autoritate, un brand in domeniul respectiv.
Am vazut-o cu ochii si am auzit-o cu urechile mele. In urma cu aproximativ un an, un domn a venit in redactia noastra cu un drept la replica. Fireste, era grozav de revoltat si in consecinta imperativ pana la vehementa. Replica viza un articol al lui Alex Stefanescu de la rubrica "Pe alaturi", unde criticul Ziarului de Duminica vestejise cartea poetului in cauza. Care m-a facut cumva partas la marea lui deceptie vizavi de nemilosul critic. Ii trimisese volumul insotit de o dedicatie in care-l ridicase-n slavi, iar acesta i-l rasese dupa toate regulile criticii de intampinare.
Poate ca m-ar fi urmarit si astazi necazul poetului nostru, daca omul n-ar fi devenit atat de violent revendicativ incat sa faca vinovata de pocinog intreaga redactie. Cu argumentul staruitor ca Alex Stefanescu adusese grave atingeri imaginii sale de poet important, de creator-emblema pentru producatorii de manele. Cu care avea un contract de invidiat si de la care primea drepturi de autor regulate si considerabile.
Totusi, domnule Alex Stefanescu, parca si dvs. ati fost prea putin ingaduitor. In timp ce acea intalnire a fost pentru mine suficient de ravasitoare pentru a mi-o aduce aminte si astazi. Fiti va rog mai bland cu poetii de manele, pentru ca, in lipsa lor, in autobuzele de la periferie, zgribulitii de noi, care le asteptam in statii cu zecile de minute, ne-am incinge si ne-am revolta; pentru ca, in lipsa lor, in bodegile in care ma opresc seara ca sa spal un rau cu altul, l
