„Această echipă nu are cum să retrogradeze“, a afirmat Ştefan Stoica, după meciul pierdut în faţa CFR Cluj. „Suntem pe drumul cel bun (...). E - 11, o să vină - 8. Nu îmi fac probleme“, l-a susţinut pe Fane finanţatorul actual al brandului Universitatea. Trei echipe au 28 de puncte, Farul (locul 12), UTA (locul 13) şi Universitatea Craiova (locul 14), ultimele două având - 11 la „adevăr“. După disputarea etapei cu numărul 25, Jiul (locul 18), FC Naţional (locul 17) şi FC Argeş (locul 16) sunt, în opinia multora, ca şi retrogradate, în timp ce Ceahlăul mai speră. Speranţa moare ultima, dar după egalul moldovenilor (2-2) cu FC Naţional, chiar pe terenul din Piatra Neamţ, cred că, după toate probabilităţile, echipa lui „Pinalti“ va juca în sezonul următor pe un stadion de cupe europene, meciuri de Liga II. După partida cu FC Naţional, antrenată de trioul oltean Cîrţu-Irimescu- Lung, chiar şi preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, a recunoscut că echipa pe care o păstoreşte de mulţi ani este ca şi retrogradată şi, culmea ironiei, a pretins că „şi arbitrii ne-au dezavantajat“!
Sunt însă probleme care nu ne interesează, deşi lupta pentru locul 14 se încinge, următoarele nouă etape fiind foarte importante pentru aproape toate echipele de la locul 9 în jos. Lecturând programul Universităţii în cele nouă meciuri care au rămas de disputat din această ediţie de campionat, oltenii mai au de jucat cinci meciuri în deplasare, cu Oţelul, Ceahlăul, Pandurii, Poli Timişoara, Farul, şi patru acasă, cu Unirea Urziceni, FC Naţional, Jiul, UTA. Toate aceste întâlniri pot hotărî soarta Craiovei, mai ales că alb-albaştrii joacă în retur cu câteva dintre formaţiile aflate în hora luptei pentru locul 14. Primul hop al oltenilor este meciul de mâine, cu Oţelul, la Galaţi, o echipă care a vizat participarea în Cupa UEFA-Intertoto şi care n-a mai pierdut acasă din 5 noiembr